Sari direct la conținut

Adrian Dobre (PSD): Euro a inceput sa creasca imediat dupa depunerea motiunii de cenzura, nu poate sa nu existe o legatura / Robor a crescut pentru ca au inceput bancile sa plateasca impozite

HotNews.ro
Adrian Dobre, Foto: Agerpres
Adrian Dobre, Foto: Agerpres

Purtatorul de cuvant al PSD, Adrian Dobre, a afirmat marti seara, intr-o emisiune la Antena 3, ca euro a inceput sa creasca in fata leului imediat dupa depunerea in Parlament a motiunii de cenzura impotriva Guvernului si ca „nu poate sa nu existe o legatura” intre cele doua evenimente. Totodata, el crede ca BNR ar trebui sa aiba un control mai mare pe cursul de schimb. Despre indicele Robor, Dobre a spus ca acesta a crescut „pentru ca au inceput bancile sa plateasca impozite”.

„Am vazut imediat dupa depunerea motiunii de cenzura de catre PNL o crestere a cursului de schimb leu-euro. Sigur, vor spune ca nu e nicio influenta, dar cum daca imediat dupa depunerea motiunii cursul se depreciaza. Nu poate sa nu existe o legatura…”, a afirmat purtatorul de cuvant al PSD, Adrian Dobre.

Ce a spus Dobre despre cresterea cursului leu-euro si a indicelui Robor:

  • Cred ca Banca Nationala ar fi trebuit si ar trebui sa aiba un control mai important in acest control al cursului de schimb
  • Daca discutam de Robor – este pretul la care bancile se imprumuta intre ele. A crescut acest cost cu care se imprumuta intre ele pentru ca bancile au inceput sa declare impozite statului roman, iar acest lucru spun toti analistii
  • Guvernul a pus biciul pe colectare, a pus biciul pe marii contribuabili, iar acest lucru s-a vazut in Robor
  • Prezentati separat, acesti indicatori pot sa creeze confuzie
  • Cursul de schimb leu-euro este un curs speculativ, el se bazeaza pe interventia BNR
  • Eu ma mir cum la alte schimbari de politica fiscala si monetara din tara noastra, unele extrem de serioase, cursul a fost stabil. Acum cursul nu mai este stabil, i s-a dat drumul
  • Eu cred ca in ceea ce priveste politicile monetare ce tin de gestiunea BNR, cel putin cele pe cursul leu-euro, lucrurile ar trebui mult mai bine gestionate, mai ales avand in vedere impactul acestui curs asupra vietii oamenilor
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro