Adrian Mutu spune cine a fost antrenorul anului în SuperLiga: „Nu îi putem lua din merite”
Adrian Mutu consideră că Elias Charalambous a fost antrenorul anului în SuperLiga, după ce cipriotul a câștigat titlul cu FCSB.
Gruparea bucureșteană a devenit campioană după 9 ani, iar „Briliantul” consideră că Charalambous a gestionat foarte bine presiunea pusă de patronul Gigi Becali.
Adrian Mutu: „Nu îi putem lua din merite lui Charalambous”
„La nivel de ligă, Elias Charalambous. Nu ai cum să nu îi dai unui om care a câștigat… S-a adaptat realității de la FCSB, cu un patron care iese mereu la televizor să zică că face schimbările.
Este un băiat deștept care a știut să se muleze pe situația de la FCSB. El este la marginea terenului la meciuri, foarte activ, nu Gigi Becali.
Dăunează ce face patronul, dar nu îi putem lua din merite lui Charalambous tot timpul. El gestionează bine momentele astea, perioadele, rolul lui în echipă, este respectat de jucători. Nu este ușor dacă nu știi să gestionezi!”, a declarat Mutu, citat de fanatik.ro.
FCSB a terminat anul 2024 pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte cu liderul Universitatea Cluj. În plus, campioana en-titre a României și-a asigurat prezența în primăvara Europa League.