Sari direct la conținut

Adrian Paunescu: „Sunteti de cacat si va doresc pofta buna”

Academia Catavencu

Am auzit de el de 30 de ani. Vreau sa-i iau interviu de 15 ani. I-am spus Poetul, Seful Cenaclului „Flacara”, Omul lui Ceausescu, Umflatul de flegme, Porcul. Asa ca, odata cu sfirsitul inundatiilor, aviarei, luptei pentru sefia Parlamentului, Adrian Paunescu ne vorbeste despre Nenea care ne conduce si despre cit de cacat sintem.

Echilibrul

Rep.: Cum percepe poetul Paunescu viata de dupa Revolutie?

A.P.: Problema noastra nu e doar intrarea in Europa, ci si un echilibru pe care l-am pierdut, si era firesc sa-l pierdem, dar pe care virfurile clasei politice si intelectuali de elita sa reuseasca sa-l restabileasca. Noi trebuie sa ne regasim echilibrul intr-o lume in care si incalzirea, si cultura, si piinea nu mai sint probleme ale statului, ci ale fiecaruia.

Fiecare incearca sa-si faca propria centrala de apartament, o piine de nivelul familiei lui, o cultura care sa-l apere de virusii de tip primitiv care apar… asa cum a aparut, intr-o publicatie de-a dumneavoastra (n.r.: ancheta din Cotidianul legata de cartile ce ne-au influentat negativ viata), un atac virulent la adresa marilor valori ale culturii romane, pe un principiu ce nu s-a mai ilustrat

decit in anii ‘51-’52. M-a zguduit ancheta si mi-a dat sentimentul ca traiesc o perioada in care se amesteca toate perioadele pe care le-am trait.

Nenea

Rep.: Cine ne-a invatat sa gindim asa pe noi, cei de la Academia Catavencu?

A.P.: Aveti sentimentul ca nu aveti loc de oamenii valorosi, de cei pe care-i acuzati. Eu, de exemplu, am avut sentimentul de multe ori ca voi, niste pigmei, nu incapeti de mine si ca vreti sa-mi taiati capul, sa-mi scoateti din circuit lucrurile bune pe care le-am facut, si nu am facut numai lucruri bune, dar am facut si multe lucruri bune, si sa va asezati voi confortabil.

Dar este efectul vaccinului: cu cit ma atacati, cu atit sint mai iubit si mi se iarta lucrurile rele facute.

Eu cred ca in Romania a patruns un anume interes politic al unui Nenea despre care s-a vorbit mai rar, dar trebuie sa vorbesc neaparat acum, care are diverse gelozii, de la presedintele Bush la starea de stabilitate din statele din estul Europei, si care arunca in lupta energii tinere care sa elibereze cimpul pentru alte civilizatii. Nu e vorba doar de atacuri spontane ale unora dornici de a se afirma…

Rep.: Nenea e Basescu?

A.P.: Nu, nu, nu, nu e vorba de Romania. E vorba de un Nenea din lumea larga, de un nenea bogat…

Rep.: Nenea e Satana?

A.P.: Nu, nu, nu. Nenea asta vrea sa faca lumea lui si reuseste, iar din mina lui iese haos pentru ca atacul la cultura, la societatea straveche nu pot fi tolerate usor de catre oamenii unei generatii formate in alt climat.

Rep.: Nu sinteti de acord cu Uniunea Europeana?

A.P.: Nenea nu este din Uniunea Europeana. Nenea nu e din Europa, Nenea s-a nascut in Europa si s-a imbogatit intr-o tara de dincolo de o apa mare.

Cenaclul, Ceausescu, Romania

Rep.: Azi e Nenea, pe vremuri era Ceausescu si de el erati aproape cu Cenaclul „Flacara”. Ne-ati manipulat tineretea!

A.P.: Imi pare rau ca nu v-am manipulat ca sa aveti o gindire libera. Dumneavoastra ginditi tocmai in termenii care vi-i livreaza serviciile de pregatit hrana spirituala din partea acestui Nenea.

Ce inseamna apropierea de Ceausescu? Apropierea mea era aceea de a avea audienta la Ceausescu pentru a-i pretinde grija pentru Muntii Carpati, in pericol de a fi devalizati si in pericol de a ramine fara civilizatia lor. Asta e o apropiere vicioasa? Cred ca judecati in necunostinta de cauza, judecati cum vi s-a scris in manualul lui Nenea de manipulare.

Dumneavoastra, de fapt, acum sinteti manipulati si credeti ca acum sinteti liberi. |mi pare rau, ce inseamna asta cu Nicu Ceausescu? Nicu Ceausescu era fiul sefului statului si lider al miscarii de tineret, iar eu am avut cu Nicu Ceausescu relatii de colaborare, Nicu Ceausescu a aparat anumite zone de libertate ale Cenaclului „Flacara” si eu nu pot sa mint ca a fost ticalos.

Si va dau un exemplu, daca un sef al tineretului apreciaza si premiaza un cintec precum „Omul liber”, din care citez: „natura umana e libera-n fond, noi nu vom trai niciodata cum vor dogmaticii prosti dupa dogmele lor”… daca un lider e in stare sa premieze un cintec, iar in aceeasi seara cintecul sa fie interzis la radio, eu nu cred ca acel lider merita cuvintele fara sens cu care e injurat dupa

moarte. V-am manipulat spre libertate, spre iubirea de valori. V-am manipulat sa cunoasteti monologul puiului de vulpe al lui Evtusenko, unde puiul de vulpe nu se mai putea desprinde de inchisoarea in care se nascuse, atunci libera e gratia si nu libere sint mineralele din care se fac si inelele.

Flegmele

Rep.: Am fost la Cenaclu, dar imaginea care mi-a ramas a fost a romanilor care flegmau pe dumneavoastra in fata ambasadei americane.

A.P.: Sinteti de cacat si va doresc pofta buna in continuare.

Rep.: De ce mi-au ramas in memorie flegmele astea?

A.P.: Fiindca va trebuiau dumneavoastra, care nu va puteti realiza in altceva. Aveati nevoie de aceasta imagine sa va linisteasca sufletul.

Rep.: De ce poetul a devenit politician?

A.P.: Nu am rabdarea sa va raspund la asta si nici nu am speranta ca e cazul sa mai vorbim, dupa ce ati spus magaria aia infernala.

Rep.: Vreau adevarul.

A.P.: E adevarat ca eu am facut concesii, e adevarat ca am facut erori, dar e adevarat ca fata de idolii dumneavoastra eu am creat o realitate spirituala cel putin paralela cu cea oficiala. E adevarat ca si acum oamenii se purifica prin cintecele mele.

Aratati-mi din idolii dumneavoastra, dintre cei cu Nenea dumneavoastra, care au luptat direct pentru poporul acesta si au devenit personaje ale poporului?

Rep.: Liiceanu, Plesu, Patapievici.

A.P.: Cind au fost?

Rep.: Dupa Revolutie.

A.P.: Pai?

Rep.: Creasera Paltinisul.

A.P.: Acolo am fost si eu si lipsa de cultura va face sa nu vedeti legatura mea cu Noica. Dumneavoastra Nenea v-a dat mestecat si repede ati inghitit.

Sotia, omorul si doljenii

Rep.: Ati facut vreo presiune in derularea procesului intentat sotiei dumneavoastra pentru omorirea doljenilor de pe sosea?

A.P.: E problema sotiei mele, domnule, si eu nu m-am bagat in chestiunea asta in nici un fel. Voi spune doar ca, daca vreun nemernic va indrazni sa o jigneasca, sa atenteze la dreptul ei de a se apara, eu voi fi obligat sa i se faca si ei dreptate.

Cei care spun ca eu am facut presiuni au mincat acelasi fel de mincare pe care ati mincat-o si dumneavoastra despre mine, o mincare deja mincata.

Din pacate, foarte rau mirositoare. Nu este pentru mine lucru mai rau decit acela ca fetita mea ar putea ramine fara mama ei. Eu sint un om cu multa viata traita, am 62 de ani, si nu as vrea sa ramina fetita mea cum am ramas eu in ‘59, cind mama era saraca si tata arestat ca liberal, iar eu am ramas elev la liceu sa ma descurc singur.

Porcul

Rep.: Va facem porc de ani de zile…

A.P.: Si uite, pasarea era cea mai susceptibila de a imbolnavi oamenii. Dindu-mi seama cit de porci sinteti, sint porc pentru eternitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro