Adriean Videanu: FMI a cerut Romaniei sa monitorizeze companiile care primesc subventii
FMI a cerut Romaniei sa monitorizeze mai multe companii care primesc subventii, printre care, de la Ministerul Economiei, Compania Nationala a Huilei, Compania Nationala a Uraniului si Regia Autonoma de Activitati Nucleare, a declarat, marti, intr-o conferinta, ministrul Economei, Adriean Videanu, citat de Mediafax.
Potrivit lui Videanu, Ministerul Economiei va trebui sa informeze lunar in legatura cu monitorizarea acestor companii.
Surse ministeriale declarau saptamana trecuta ca Guvernul va dispune masuri suplimentare de monitorizare a companiilor cu capital integral sau majoritar de stat pentru reducerea volumului de arierate si incadrarea in cheltuielile de personal, dupa modelul de supraveghere financiar-bugetara derulat in anii anteriori cu FMI.
Ministerul Finantelor si cel al Muncii, dar si alte institutii, vor furniza FMI toate datele privind companiile publice aflate in monitorizare la inceputul acordului incheiat cu institutia internationala, precum si sanctiunile aplicate in cazul neindeplinirii tintelor stabilite, au declarat duminica surse oficiale.