ADS Constanta nu vrea sa semneze retrocedarea terenurilor Oieriei Palas
Cu toate ca deja despagubiri sau le-au fost retrocedate terenuri in alte zone, constantenii profita acum de legea 247/2005 pentru a cere o alta improprietarire, de data aceasta neaparat pe vechiul amplasament. Scandalul privind retrocedarea a 71 de ha din terenurile Institutului de Cercetare si Dezvoltare pentru Ovine si Caprine Palas catre proprietarii de drept continua.
Si asta pentru ca nici la ora actuala reprezentantul Agentiei Domeniului Statului Constanta, dupa patru sedinte ale Comisiei Judetene de Fond Funciar, nu doreste sa semneze actele, pe motiv ca documentatia nu este completa.
Un nou termen a fost dat de prefectul Danut Culetu pentru solutionarea cererilor de retrocedare inaintate de localnicii din Valu lui Traian pentru terenurile detinute actualmente de Institutul de Cercetare si Dezvoltare Ovine si Caprine Palas.
Solicitarile, facute in baza legii 247/2005, prevad in mod expres retrocedarea pe vechiul amplasament, motiv pentru care Ovidu Popescu, reprezentantul ADS Constanta, refuza si acum sa semneze actele.
Motivatia acestuia este ca documentatia care i-a fost prezentata nu este completa si ca de la Valu lui Traian nu au fost primite cereri de comasare, cum prevede legea, ba mai mult, unii dintre proprietari au primit deja titluri pentru 10 ha in alte zone.
Dar dupa cum sustin ceilalti reprezentanti ai Comisiei Judetene de Fond Funciar, si mai ales subprefectul Claudiu Palaz, reprezentantul ADS evita de saptamani bune sa ia o decizie finala in acest sens.
Pentru a calma spiritele, din nou, prefectul Danut Culetu a cerut comisiei locale Valu lui Traian sa trimita la ADS documentatia necesara, astfel incat pana miercuri, 5 aprilie a.c., problema sa fie solutionata. Mai mult, acest lucru a fost solicitat si de avocatul Ionel Hasotti, cel care reprezinta interesele fostilor proprietari.
Acesta a subliniat ca legislatia trebuie respectata, iar terenurile retrocedate detinatorilor de drept. Acestea nu sunt insa singurele probleme pe care le intampina solicitantii. Oficiul pentru Cadastru si Publicitate Imobiliara ar fi trebuit sa refaca masuratorile asupra terenurilor.
Constantenii vor pe vechile amplasamente pentru ca terenurile au un pret mai ridicat
Dar cum reprezentantii OCPI au invocat lipsa de personal, Florin Mitroi, primarul localitatii Valu lui Traian, prezent la sedinta, s-a oferit sa ajute. In alta ordine de idei, tot in cadrul sedintei care s-a desfasurat ieri, 31 martie a.c., o serie de localnici din 23 August au solicitat Comisiei Judetene de Fond Funciar sa faca lumina si in dosarele lor.
Si asta pentru ca, in vreme ce localnicii solicita retrocedarea terenurilor pe vechile amplasamente, dupa cum prevede legea 247/2005, terenurile respective au fost acordate deja din 1991.
In vreme ce Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara contesta schitele prezentate de solicitatori, cum ca nu ar fi conforme cu realitatea, comisia locala de fond funciar sustine ca oamenii au de partea lor si declaratiile martorilor. Pe de alta parte, aceiasi solicitatori au primit deja, inca din 1991, alte terenuri, in alte zone.
Nemultumirea localnicilor este insa ca la ora actuala valoarea terenurilor pe care le-au primit este mult prea mica, iar terenurile pe care ar fi trebuit sa le primeasca au o pozitionare avantajoasa, deci o valoare mult mai ridicata. Pentru solutionarea acestei probleme, prefectul Danut Culetu a cerut comisiei locale sa verifice inca o data intreaga documentatie.