Afaceri de success in vechituri restaurate. Carturesti: librarie in casa lui Dimitrie Sturdza

Unii proprietari demoleaza bijuterii arhitecturale vechi de sute de ani sau le lasa in paragina pana cad singure, iar cand terenul ramane liber, construiesc in loc ditamai blocul. Altii le restaureaza, si le transforma in principalul ingredient al unei afaceri de succes. Dupa ce v-am prezentat Campania „Nu distrugeti Bucurestii de altadata” cu monumente demolate sau in pragul colapsului, HotNews.ro va prezinta povestile unor case restaurate cu succes care au devenit atuul unor afaceri cu multe zerouri in coada.

Librăria Cărtureşti de pe bulevardul Magheru este una dintre cele mai mari din Bucuresti. Oamenii vin în acest loc din două motive. Pentru cărţi, dar şi pentru parfumul de epocă al casei construite în 1883. Cum a devenit casa premierului liberal Dimitrie Sturdza sediul uneia dintre cele mai mari librării din ţară şi cum poţi transforma o ruină în elementul unei afaceri de succes, aflăm chiar de la proprietarul imobilului şi de la iniţiatorii afacerii.

Istoria îşi spune cuvântul

Casa unde se află Librăria Cărtureşti a fost revendicată în 1996 în instanţă şi a intrat din nou în proprietatea familiei Sturdza în anul 2000.

Carturesti – interior

Foto: Arhiva personala

“Încă de la început am vrut să fac o librărie ca să fie continuarea unui gest care a avut o tradiţie la noi în familie. Prin anii 44, în această casă a fost o librărie, Librăria Hasefer, şi după aceea un anticariat. Anticariatul a ajutat persoanele care erau intr-o stare financiară precară după război să supravieţuiască vânzând acolo cărţile. De asemenea, proprietarul casei, Dimitrie Sturdza iubea foarte mult cărţile. A pus bazele Academiei Române prin nişte donaţii de carte. În plus, casa era un loc de întâlnire, un fel de spaţiu public. Dimitrie Sturdza a fost prim-ministru. Veneau intlectuali, oameni politici, oameni de cultură să discute în saloanele acestei case. Vizavi era casa Marghiloman, casa lui Titu Maiorescu. În această zonă era un nucleu al vieţii politice şi intelectuale din acea perioadă. Aşadar, am hotărât să fie librărie”, ne-a povestit Şerban Sturdza, proprietarul casei.

Casă de toleranţă versus librărie

După ce a intrat în posesia casei, Sturdza a primit oferte care mai de care mai interesante şi mai profitabile pentru a închiria sau vinde imobilul.

“Când au aflat că a devenit propriatate privată ni s-a propus să se facă acolo de la sediu de bancă până la casă de toleranţă. Sigur, afacerea cu casa de toleranţă era cea mai rentabilă. La noi nu este legalizată prostituţia, deci nu era legal, dar, din cauza locaţiei centrale şi a sobrietăţii casei ni s-a spus că ar fi ideală pentru aşa ceva. Sigur, problema a fost că să faci o librărie nu este cel mai rentabil lucru, insă am făcut o analiză foarte atentă a fiecărui detaliu şi am pornit la drum. O librărie într-o casă de locuit nu se mai făcuse până atunci. La vremea respectivă toată lumea îşi imagina că o librărie este un spaţiu cu tejghea şi vitrine de unde te duci să cumperi cărţi. Atunci a apărut idea ceainăriei, a organizării de evenimente, de expoziţii. Trebuia să fie diferit, un loc care să depăşească idea de vânzare de carte. Un catalizator pentru viaţa culturală a oraşului. După numeroase discuţii, i-am întâlnit pe cei de la Cărtureşti şi le-am închiriat lor casa pentru că vroiau să facă acelaşi lucru. În contract am pus nişte condiţii: să se păstreze arhitectura casei, să se păstreze atmosfera unui spaţiu de locuit, să asigure un grad de comunicare foarte mare care să depăşească idea de vânzare de carte”, spune Sturdza.

Restaurare: bani puţini-efecte extraordinare

Libraria Carturesti – interior

Foto: Arhiva personala

Proprietarul casei spune că restaurarea imobilului s-a făcut pe bani puţini, pe măsură ce s-a devoltat afacerea. “Când am închiriat, eu nu avem bani să restaurez casa, iar cei de la Cărtureşti – fiindcă erau la început – nici ei nu aveau bani să facă toată lucrarea o dată. Aşa că pe măsură ce s-a dezvoltat afacerea, am cucerit şi spaţiul. Noi am făcut proiectul şi întâi au fost restaurate câteva camere în faţă, după care subsolul, apoi podul”, povesteşte Şerban Sturdza.

În 2008 librăria s-a extins, proprietarii afacerii cumpărând şi casa de alături, acum cele două imobile fiind unite. “Casa de alături, fostul Teatru Ion Creangă, a fost şi el recuperat de proprietarii de drept care l-au vândut. Noii proprietari au vrut să demoleze casa şi să facă un bloc de 12-15 etaje. Încălcau orice regulă de urbanism, iar băncile încurajau astfel de acţiuni la vremea respectivă. Cu cât construiai ceva mai mare, cu atât îţi dădeau mai mulţi bani. Atunci, cei de la Cărtureşti au hotărât să cumpere. Am făcut un studiu de piaţă foarte atent, am demonstrat că afacerea cu librăria este fezabilă şi până la urmă am găsit o bancă care să dea banii. Am început şi restaurarea acestei case, pe bucăţi ca şi la prima, iar anul acesta au deschis şi cafeneaua din grădină”, povesteşte Sturdza.

Atmosfera de epocă – atuul afacerii

“Când am făcut planul de business am ţinut cont de două direcţii. Nu doar de profit, ci şi de plus valoarea pe care o aducem pe piaţă prin această afacere. Ne-am dorit să fim un furnizor de servicii culturale integrate, să-l aducem pe client mai aproape de noi, de cărţi. Asta presupunea un spaţiu deschis pentru el, prietenos, în care să se desfăşoare diverse evenimente, unde să se poată exprima. Locaţia este unul dintre principalele elemente de identitate ale brandului. Nu a fost o întâmplare că am ales această casă. Locaţia ne oferă posibilitatea deschiderii către public. Prin acest proiect am vrut să demonstrăm că se poate face business într-un mod responsabil folosind ceea ce ai (casa veche), fără să terfeleşti, fără să calci în picioare. De asemenea, suntem foarte mândri că am putut cumpăra casa de alături şi astfel nu s-a mai construit acel bloc, păstrându-se astfel indentitatea zonei”, ne-a spus Valentin Sălăgeanu, asistent marketing Cărtureşti.

Referitor la costurile restaurării, investitorii au fost mai rezervaţi. “Investitia in renovare si amenajare este inca in curs, cladirile acestea au un suflet al lor pe care inca nu l-am scos complet la iveala. Tocmai de aceea nu banii sint relevanti, ci mai ales faptul ca redam publicului experienta negata atita vreme – cea a frumosului in propria urbe, cea a recuperarii afective a valorilor trecutului”, spune Valentin Sălăgeanu.