Sari direct la conținut

AG2R Fond de Pensii – una din companiile suspectate de practici anticoncurentiale

HotNews.ro

Consiliul Concurentei a efectuat marti o inspectie la sediul AG2R Fond de Pensii, scopul acesteia fiind de a verifica legaturile sau contactele pe care compania le-ar avea cu societati concurente si care ar putea duce la intelegeri privind practici anticoncurentiale, se arata intr-un comunicat al administratorului de fond de pensii.

Inspectorii au solicitat informatii despre motivele pentru care comisioanele AG2R sunt diferite fata de cele ale concurentilor, despre pozitia AG2R vizavi de asociatia firmelor din domeniul fondurilor de pensii si motivele pentru care nu AG2R nu este membru in cadrul acesteia.

Reprezentantii companiei au prezentat care au fost motivele pentru care AG2R Fond de Pensii a ales să stabilească nivelul comisionului de administrare initial de 2,5%, comisionul de administrare lunar la 0,045%, si comisionul de transfer la 3,5%. Acestia au explicat ca nivelul comisioanelor este „strict bazat pe experienta noastra de peste 50 de ani in domeniu”.

AG2R tine sa precizeze in comunicat ca a pus la dispozitia Consiliului Concurentei toate documentele cerute si a predat in copie toate materialele pe care reprezentantii autoritatii le-au considerat de folos, fara nici o rezerva, in conformitate cu legea.

Inspectorii Consiliului Concurentei au efectuat, in data de 4 decembrie, inspectii inopinate la o parte dintre actorii de pe piata administrarii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) din Romania, la companiile-mama ale acestora, precum si la asociatiile profesionale din acest domeniu, se arata intr-un comunicat al autoritatii.

Contactati vineri de HotNews.ro, reprezentantii autoritatii au declarat ca nu pot face publice numele sau numarul firmelor controlate si au precizat ca aceasta ancheta se poate intinde pe parcursul a mai multor luni. Concluziile rezultate in urma investigatiei vor fi facute publice doar la finalul acesteia.

AG2R a fost creeata in Franta in 1951 de catre angajatori si salariati pentru a activa pe segmentul pensiilor complementare obligatorii, iar in prezent are aproape 5000 de salariati , cinci milioane de participanti si administreaza active de 12 miliarde de euro. In Romania, compania a incheiat un parteneriat cu CNS Cartel ALFA. Cifra de afaceri a AG2R a fost de opt miliarde de euro in 2006.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro