Sari direct la conținut

Agentia Internationala pentru Energie: Tensiunile de pe piata petrolului se vor reduce in urmatorii ani, dar vor reaparea ulterior      

HotNews.ro

Tensiunile de pe piata mondiala a petrolului se vor reduce in urmatorii 1-2 ani, dar probabil se vor intensifica din nou ulterior, a declarat directorul executiv al Agentiei Internationale pentru Energie, Nobuo Tanaka, pentru publicatia germana Der Spiegel, citata de NewsIn. „Estimam ca piata sa se calmeze in urmatorii 1-2 ani, urmata de o noua crestere a presiunii”, a spus oficialul AIE.

Pretul petrolului a scazut, vineri, cu 5 dolari, pe fondul temerilor privind diminuarea cererii ca urmare a incetinirii economice.

La bursa americana barilul de petrol a fost tranzactionat la un pret sub 115 dolari, cel mai redus din luna mai, in timp ce la bursa din Londra, barilul a ajuns la un pret de circa 113 dolari. in iunie, petrolul a inregistrat un pret record de 147 dolari.

Pentru a evita viitoare crize ale titeiului, statele producatoare trebuie sa se pregateasca si sa majoreze capacitatea de productie, a precizat Tanaka.

„Doar membrii Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) pot mari productia intr-un mod semnificativ”, a spus directorul AIE.

in timp ce in SUA cererea de combustibil scade, Arabia Saudita intentioneaza sa creasca productia cu 2,5 milioane tone, ceea ce va avea un impact asupra pretului.

„Asemenea semnale sunt reflectate in pret”, a declarat Nobuo Tanaka.

Oficialul AIE a exclus posibilitatea revenirii la pretul de 20 dolari pe baril, din urma cu zece ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro