AIEA anunță un armistițiu în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie: „Ambele părți au cooperat constructiv în scopul siguranței și securității nucleare”
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de forțele rusești, pentru realizarea de reparații care vor restabili alimentarea cu energie a instalației, permițându-i să funcționeze în siguranță, a informat sâmbătă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează EFE, conform Agerpres.
Agenția a menționat că centrala, cea mai mare din Europa, este fără energie externă din 20 august din cauza „activității militare” la nord de râul Nipru.
De atunci, potrivit AIEA, centrala s-a bazat pe generatoare diesel pentru a răci cele șase reactoare și bazinele de combustibil uzat.
„Centrala rămâne fără rezerve de motorină și se confruntă cu o posibilă pană totală de curent în câteva zile, cu excepția cazului în care alimentarea cu energie externă este restabilită sau dacă se pot transporta mai multe rezerve de combustibil la fața locului, situat într-o zonă de război activă”, a precizat AIEA în notă.
Agenția ONU menționează că a intermediat cu succes un armistițiu în apropierea liniei electrice, astfel încât tehnicienii ucraineni să poată începe sâmbătă lucrările de reparații.
„Ambele părți au cooperat constructiv cu AIEA în scopul siguranței și securității nucleare”, a declarat Rafael Grossi, directorul general al AIEA.
Diplomatul argentinian a declarat că acesta este al șaptelea armistițiu obținut de AIEA ca parte a eforturilor „de a ajuta la prevenirea unui accident nuclear în timpul conflictului”.
Grosi a avertizat încă de la începutul invaziei rusești a Ucrainei, în februarie 2022, cu privire la pericolul enorm reprezentat de luptele din apropierea instalațiilor nucleare precum Zaporojie, care a suferit numeroase pene de curent și chiar explozii.
Deși instalația nu mai generează electricitate deoarece reactoarele sale sunt într-o oprire tehnică, aceasta necesită în continuare o alimentare constantă cu energie electrică și sisteme operaționale pentru a asigura răcirea miezului și a combustibilului nuclear uzat, care generează în continuare căldură reziduală.