Airbus a livrat 863 de avioane în 2019, surclasând Boeing
Airbus a anunțat vineri că a livrat 863 de avioane în 2019, totalul cel mai ridicat din istoria sa, în ciuda întârzierilor de producție care au determinat reducerea obiectivelor, în condițiile în care vânzările concurentului său Boeing s-au prăbușit din cauza crizei 737 MAX, scrie AFP.
Constructorul american, care depășea Airbus în materie de livrări din 2012, nu a dezvăluit încă cifrele anuale, dar nu a livrat decât 345 de avioane de linie în primele 11 luni din 2019, de două ori mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2018.
Livrările Airbus au crescut cu 8% în raport cu 2018, potrivit unui comunicat al companiei.
Dacă Airbus nu a livrat niciodată atât de multe avioane în 12 luni, constructorul european a fost nevoit să reducă obiectivele de livrări, un indicator crucial în ceea ce privește profitabilitatea în aeronautică.
În condițiile în care viza inițial „880 – 890” de livrări în 2019, grupul a anunțat în octombrie că prevede livrări de „circa 860 de avioane comerciale”, față de 800 în 2018.
Airbus a livrat anul trecut 642 de avioane din familia A320 (A319neo, A320neo și A321neo), față de 626 în 2018.
Constructorul a înregistrat 1.131 de comenzi în 2019, dintre care 768 comenzi nete (dacă se iau în calcul anulările sau modificările de comenzi).
Boeing a cunoscut însă un an negru: flota mondială de 737 MAX (387 aparate) este consemnată la sold din luna martie, după două accidente în cinci luni soldate cu 346 de morți, incident care a determinat grupul american să-și reducă drastic cadența producției.