Sari direct la conținut

Alba Iulia – orasul impanzit de vestigii

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Una dintre cele mai extinse asezari din intreaga provincie Dacia, cucerita de romani, se afla pe actualul teritoriu al orasului Alba Iulia, fostul Apulum. Pe o suprafata destul de mare se afla vechiul castru ridicat de romani, un important centru militar, economic si administrativ, in apropiere aflandu-se si locuinta guvernatorului provinciei.

Oriunde sapa in actualul oras Alba Iulia, arheologii gasesc vestigii ale unei civilizatii disparute, care nu inceteaza, insa, sa-i surprinda prin inovatiile si gradul de dezvoltare la care a ajuns.

De-a lungul anilor, diferitele sapaturi au adus la lumina de la comori (in zona cartierului Partos) pana la locuinte cu inventar bogat, ruine ale unor cladiri militare si administrative, sau terme cu un sistem de incalzire prin pardoseala.

Cel mai bine pastrat vestigiu roman de pe intreaga suprafata a vechiului Apulum este poarta de sud a castrului roman al Legiunii a XIII-a „Gemina”, Porta Principalix Dextra (un castru roman are patru porti).

Potrivit arheologului Matei Drambarean, obiectivul roman, acoperit partial de interventiile austriece si post-austriece, este in prezent supus unor lucrari prin care urmeaza sa fie inclus intr-un circuit turistic.

Cercetari recente

„Am venit cu cercetarile pana la nivelul de calcare. Drumul va fi reconstruit asa cum era, din lespezi de piatra”, a spus Matei Drambarean. Inaltimea turnului de acces de la poarta avea cam 10-12 metri, cu tot cu acoperis. Desi s-a distrus in mare parte, baza acestuia este inca vizibila in toate detaliile.

Pana in 1984, poarta castrului a fost ingropata sub cativa metri de pamant. Ceea ce se vedea la suprafata parea un zid din perioada medievala. Cel care a avut curiozitatea de a face cercetari a fost arheologul Vasile Moga, de la Muzeul National al Unirii si care a descoperit practic ansamblul. Cercetarea sistematica a inceput, insa, in 1993.

Introducerea sistemului de canalizare in oras a fost o adevarata mana cereasca pentru arheologi, care au descoperit inclusiv latura de vest a castrului, zidurile comandamentului si un monument inscriptionat, care inca nu a fost prezentat public. „Toate acestea vin sa intareasca istoria epocii romane din aceasta zona”, a adaugat arheologul.

Piatra folosita la constructia castrului a fost adusa de la cariera de la Ighiu, unde se gaseste un calcar bun atat la modelarea blocurilor folosite in constructii cat si la realizarea unor sculpturi.

Doua orase, unul langa altul

Istoricii acrediteaza ideea existentei a doua orase in zona Apulum, situate unul langa celalalt: Colonia Aurelia Apulensis (actualul cartier Partos) si Municipium Septimium. Intreaga zona avea o tripla importanta: militara, economica (port la Mures, centru mestesugaresc si comercial) si administrativa.

In centrul orasului Alba Iulia se afla ruinele resedintei guvernatorului. Romanii au stat din anul 106 pana la retragerea aureliana (anul 275). Ulterior perioadei romane, in secolele IV-V, parti din castru a fost reutilizate, insa o organizare politica dovedita, cum era cea de pe vremea ocupatiei romane, nu mai exista, sustin arheologii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro