Sari direct la conținut

Albinele sunt capabile să rezolve calcule matematice simple – studiu

HotNews.ro
Albine, Foto: Flickr
Albine, Foto: Flickr

Albinele pot rezolva probleme simple de adunare şi scădere, o capacitate uimitoare ţinând cont că operaţiunile aritmetice necesită abilități cognitive avansate, conform concluziilor unei cercetări publicate joi, transmit Xinhua şi Press Association, citate de Agerpres.

Studiul, condus de oameni de ştiinţă de la Universitatea RMIT din Melbourne, Australia, a implicat dresarea individuală a unor exemplare de albine într-un labirint în forma ”Y” unde acestea întâlneau între între una şi cinci tipuri de forme, precum pătrat, diamant, cerc sau triunghi, colorate fie în albastru, fie în galben.

Pentru a găsi soluţia corectă şi a ajunge la recompensă, albinele trebuiau să adauge o cifră în cazul în care formele întâlnite erau albastre, iar în cazul culorii galbene, insectele trebuiau să extragă o cifră.

Alegerea trebuia făcută prin pătrunderea în tunelul corespunzător, iar la final albinele primeau fie o recompensă, sub forma unei băuturi îndulcite, fie o ”pedeapsă”, respectiv o soluţie amară.

Albinele au făcut iniţial aceste alegeri la întâmplare, însă după circa o sută de încercări, care au durat în total până la şapte ore, ele au ”spart” codul şi au aflat astfel că nuanţa albastră însemna ”plus unu”, iar cea galbenă era echivalentă cu ”minus unu”.

Rata de succes a celor paisprezece albine participante la studiu a fost de până la 75%.

”Descoperirea noastră sugerează că abilităţile cognitive numerice avansate ar putea fi mult mai răspândite în natură în rândul vieţuitoarelor non-umane decât s-a crezut anterior”, a declarat Adrian Dyer, profesor asociat la Universitatea RMIT.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro