Sari direct la conținut

Alejandro Hajdenberg (FMI): Estimăm un deficit bugetar de 3,6% în acest an, pentru România. Săptămâna viitoare vom avea o misiune în care vom discuta pe subiect

HotNews.ro
Imagine din timpul evenimentului, Foto: Hotnews
Imagine din timpul evenimentului, Foto: Hotnews

Fondul Monetar Internațional (FMI) va avea săptămâna viitoare o misiune în România în care va reevalua perspectivele macroeconomice, proiecția bugetului pe 2019, măsurile pentru reducerea deficitului în acest an și progresul privind reformele structurale, a anunțat, marți, Alejandro Hajdenberg, reprezentant rezident al instituției internaționale pentru România și Bulgaria.

„Pentru anul acesta ne așteptăm la o creștere economică de 4%, relativ mică comparativ cu ce am văzut anul trecut. (…) În ceea ce privește deficitul de cont curent, a fost o mare deteriorare anul trecut, dar credem că va rămâne stabil pe termen mediu. Pentru acest an previzionăm un deficit bugetar de 3,6% din PIB, peste targetul de 3% din PIB”, a spus oficialul FMI, într-o conferință organizată de Business Review.

El a precizat că deficitul bugetar din acest an va fi unul dintre subiectele care va fi atins în timpul misiunii, respectiv să evalueze măsurile care vor duce deficitul sub 3%.

„Proiecțiile noastre sunt făcute pe policile care vor urma. Așadar, pentru anul viitor vedem, de asemenea, un deficit de peste 3% din PIB. Așa cum am mai spus, vom discuta acest lucru în săptămânile care vor urma în contextul pregătirii bugetului pe anul viitor”, a mai arătat Hajdenberg.

Deficitul bugetar este mai mare cu aproape un punct procentual, la finalul lunii septembrie 2018, comparativ cu perioada similară din 2017,ajungând la 1,77% din PIB. Față de nivelul din august a crescut cu 0,23 puncte procentuale. În termeni nominali este mai mare cu aproape 10 miliarde lei, față de primele nouă luni din 2017, adică mai mult decât dublu, ajungând la 16,8 miliarde lei. Anul trecut în aceeași perioadă însuma 6,81 miliarde lei.

Citește mai multe aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro