Alergii de business (de Dragos Manac)

Please excuse me. I’m allergic to bullshit

Google isi imparte oamenii tehnici in echipe mici, pentru a atinge maximul de eficienta. 90% din cod este scris de 10% din programatori (cred ca mai bine de 50% e scris de 1% dintre ei). Mai bine de jumatate din munca unui om tehnic intr-o corporatie este de natura birocratica. Evident, sansele sunt ca tu sa ai de a face cu “ceilalti”, adica majoritatea.

Am dormit foarte putin in ultima luna, deja m-am obisnuit sa am ochii rosii in permanenta. E perioada aceea a anului, una din cele trei-patru luni in care toata lumea munceste, toate evenimente au loc, toate proiectele trebuie terminate, starea de urgenta devine atmosfera normala.

Activitatea noastra poate fi simplificata extrem la lucrul cu ora. Orice facem, fie sysadmin, fie programare, este taxat la ora. Preturile sunt destul de mari si nu ducem lipsa de clienti. De ce? Pentru ca suntem problem solveri.

Lucram in proiecte interne si externe, proiecte corporate, proiecte sustinute de VC-uri, proiecte la care manangementul este facut de consultanti cu tarife obscene, dar si proiecte in care se ciocnesc cateva corporatii locale sau firme de 2 oameni.

Toate astea ne-au ajutat sa invatam cum poti lucra profesionist, ca o firma de avocati brici, care rezolva orice problema, cu predilectie cele imposibile.

Dezavantajul metodei noastre de lucru e ca am dezvoltat o puternica alergie la … ceea ce americanii numesc bullshit. Serios, sunt alergic, rau, iar asta incepe sa se vada. Nu mai am rabdare!

In Romania nu prea exista profesionisti. Noi nu suntem foarte buni, dar castigam mult din faptul ca ceilalti sunt foarte slabi (in general).

Specialistii IT, dezvoltatorii de business-uri in tehnologie, oamenii de comunicare, mai toti sunt niste lautari. Culmea, lucrurile merg asa, lautareste, iar asta aproape ca-mi ucide si ultimele sperante.

Echipele sunt mereu mari. Multi oameni, multi vizionari, multi vanzatori, multi vorbitori, multi sustinatori, putini tehnici. Putini si slabi – flancati de tehnicul-ajuns-in-management, cu idei rasfirate si neclare despre ce inseamna business-ul si ce inseamna I

T-ul, cu nicio idee de project management, cu nicio idee de lucru structurat/in echipa, cu multe decrete si pareri. Rezultatul? Discutii zadarnice si operatiuni CYA (cover your ass). Cand mai adaugi si spalaturile pe creier facute de corporatiile care angajeaz asa ceva (in urma unor lungi interviuri), rezultatele sunt dureroase.

Ajungi sa cheltuiesti zeci, sute de mii de euro intr-un proiect simplu pentru a plati oameni nepregatiti intr-o piata care-i supraevalueaza si supravalorizeaza. Ma uit la englezii si americanii cu care lucram, care au tarife duble si care sunt de zece ori mai eficienti si mai organizati, in zilele proaste. Se poate!

Ne miram cum, peste noapte, doi-trei oameni tehnici reusesc sa revolutioneze lumea. Nu e de mirare. Exista o explicatie buna: muncesc. (real-actual-work, not bullshit). Asa s-a nascut Google, asa s-au nascut toate proiectele si companiile de succes – niciodata din atehnici vizionarisau functionari corporate, indiferent de sustinerea financiara pe care au avut-o.

Tragic e ca toata lumea stie. Daca nu stie nu angajeaza consultanti cu un istoric relevant. Nu! Angajeaza orice e la moda, suna bine, are o prezentare flashy si vorbeste funky. Rezultatele nu intarzie sa apara:

Proiecte care nu se termina niciodata. Aplicatii care nu pot fi utilizate. Siteuri care au bannere care nu duc nicaieri. Bugete de advertising aruncate pe comunicari inutile, plate, care nu transmit decat senzatia de cascat.

Uneori apare un mic revolutionar. Nu-mi place hype-ul din advertising, dar imi place Naumovici, care face prezentari la care spune: “A venit ala si a zis – Ba! Eu am 40 de mii si vreau sa vand asta. Va bagati!?”.

Asa suna o poveste de succes, fara bullshit. Asa suna si oamenii tehnici de afara, asa suna cei care stiu sa faca ceva, nu sa exprime doct teorii despre domenii ce le sunt necunoscute.

In ultimele luni am facut aproape 10 proiecte, tari. Le-am terminat, le foloseste lumea. Am livrat. Nu a fost nevoie de un maldar de hartii, de pareri ale unor comitii si comitete, de aprobari si strategii elaborate. A fost nevoie de cativa oameni care au vrut sa faca si cativa care au vrut sa asculte. De asta avem nevoie!

Fara bullshit, la treaba!

Comenteaza pe blogul lui Dragos Manac.