Alerte cod galben de ploi puternice și vijelii emise de ANM. Vremea devine instabilă în mai toată țara
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață două alerte cod galben de vânt, ploi însemnate, vijelii și izolat grindină, valabile în 11 județe până mâine dimineață, la ora 05.00. Potrivit ANM, vremea va fi instabilă în acest weekend, iar ploi sunt așteptate în mare parte din țară.
ANM anunță că vremea va fi în general instabilă, sâmbătă (12 septembrie) în jumătatea de est a teritoriului, iar duminică (13 septembrie) în sud-est și local în centru și sud. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm) și vijelii (viteze în general de 40…60 km/h).
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 l/mp.
Vântul va prezenta intensificări temporare, în sud-vest, în est, precum și la munte în general cu viteze de 40…60 km/h.
Județele aflate sub cod galben
În același timp, ANM a emis o alertă cod galben de vânt puternic, valabilă până diseară, la ora 20.00, în județele Mehedinți și Dolj. Aici, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…65 km/h.
O alertă cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ intră în vigoare de la ora 14 și este valabilă până mâine, 13 septembrie, ora 05.
Vizate sunt județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila și zona de munte a județelor Buzău și Prahova.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și local de peste 30…40 l/mp.
