Sari direct la conținut

Alexander Medvedev, vicepresedinte Gazprom: Pretul gazului este facut in functie de client, dar Romania nu are cel mai mare pret din Europa

HotNews.ro

Cifrele arata contrariul, dar vicepresedintele Gazprom si director executiv al ramurii de exporturi a companiei ruse, Alexander Medvedev, sustine ca Romania nu are cel mai mare pret la gaze dintre tarile europene. Pretul este stabilit in functie de client, stabilit in contracte intre companii. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, Medvedev se arata in continuare interesat de depozitul de gaz de la Margineni, dar si de o cooperare la proiectul Nabucco, in viitor. In ceea ce priveste eliminarea intermediarilor in tranzactiile cu gaze naturale, acest lucru pare aproape imposibil pana in 2030.

Informatia pe scurt:

– Gazprom are o formula de stabilire a pretului customer-made, adica individual, in functie de client, aceasta fiind explicatia pentru pretul ridicat al gazului importat in Romania.

– Compania rusa este interesata in continuare intr-un depozit de gaz in Romania si discutiile continua.

– In viitor, Gazprom ar putea deveni parte a Nabucco, un proiect in calea caruia compania rusa „nu ridica bariere”.

– Intermediarii dintre Romania si Gazprom la achizitionarea de gaze nu pot fi eliminati, intrucat exista un contract pana in 2030.

Reporter: Cum ati caracteriza relatiile energetice romano-ruse?

Alexander Medvedev: Aceste relatii sunt in beneficiul ambelor parti. Cooperarea ruso-romana in domeniul gazului serveste intereselor ambelor tari. Romania este un client traditional pentru gazul natural al Gazprom/Gazprom Export. In 2007, s-au livrat Romaniei 3,9 miliarde de metri cubi de gaz natural. In plus, datorita pozitiei sale geografice – Romania este un loc cheie in asigurarea tranzitului de gaz rusesc spre Bulgaria, Turcia, Grecia si Macedonia.

Reporter: Gazprom a anuntat o marire a pretului gazelor pentru Romania de la 1 aprilie, la 390 de dolari/1000 de metri cubi. Romania plateste deja 376 de dolari/1000 metri cubi, ceea ce inseamna cel mai mare pret platit pentru gazul rusesc dintre toate statele europene. Cum se explica acest pret ridicat pentru Romania? Cum a fost el stabilit? Exista posibilitatea de a fi redus si care sunt conditiile necesare pentru asta?

Alexander Medvedev este vicepresedinte al Gazprom si director general al OOO Gazprom Export, din 2005. Lucreaza in compania rusa din 2002, cand a ocupat postul de director general al Gazexport, fiind membru al echipei de management al Gazprom. Inainte, Medvedev alternat Austria si rusia ca louri in care a activat. Intre 1989-1991 a fost directorul Donau-Bank AG si directorul unei filiale a Inter Trade Consult, GmbH, din Austria, apoi a fost directorul unui grup de investitii si consultanta, IMAG Investment Management & Advisory Group GmbH, Austria (companie financiara austriaca specializata in achzitionarea de petrol si minerale din Rusia, care urmeaza sa fie apoi vandute in Europa). In 1997 s-a intors pentru un an la Moscova, unde a fost vicepresedintele Vostochnaya Neftyanaya Kompania (VNK). Din 1998-2002 a fost din dnou director al IMAG Investment Management & Advisory Group GmbH, din Austria.

Alexander Medvedev: Gazprom nu fixeaza preturile pentru anumite tari europene in sensul in care insinuati. Exista preturi speciale pentru tari ale fostei URSS care nu au incheiat inca trazitia spre o economie de piata si care sunt stabilite prin acorduri interguvernamentale. Nu este si cazul Romaniei.

In alte cazuri, preturile sunt stabilite automat pe baza unor termeni conveniti prin acorduri de import-export pe termen lung cu o companie sau companii care opereaza pe piata de gaz a tarilor respective. Pretul sau – ca sa fim mai exacti – formula folosita pentru calculul acestuia – este un secret comercial si nu poate fi dezvaluit.

Va pot insa asigura ca pretul actual pentru Romania nu este cel mai ridicat din Europa. El se inscrie in marja de preturi ale altor afaceri cu gaz dintre Europa si Gazprom.

Prin urmare, pretul gazului de export nu este fixat de Gazprom, ci calculat pe baza unei formule speciale care este prevazuta in acorduri de export de gaze naturale. Formula insasi este individualizata, in functie de client (customer-made), si consta intr-un pret de baza si indexari ulterioare.

De obicei, portofoliul de produse derivate din petrol si gaze este folosit pentru indexarea preturilor. Proportia de produse derivate din gaz si de produse derivate din petrol din portofoliu este determinata de particularitatile tarii care achizitioneaza. Dar, in orice caz, aceste proportii sunt convenite in cadrul contractelor. Pretul de baza poate astfel sa fie diferit de la tara la tara si depinde de momentul incheierii contractului.

Aceasta metoda de calculare a pretului nu este folosita doar de Gazprom, ci si de alti concurenti europeni. In contractele pe termen lung, formula de stabilire a pretului are in vedere nu doar posibila crestere a pretului gazulu, ci si o scadere a lui daca preturile produselor petroliere scad.

Reporter: Exista intermediari in comertul cu gaz dintre Gazprom si Romania. Ce poate face Romania sa achizitioneze gaz direct de la Gazprom?

Alexander Medvedev: Nimic. Actualmente, livrarea de gaz natural Romaniei este asigurata prin doua contracte pe termen lung, unul dintre ele incheiat intre OOO Gazprom Export si S.C. Conef Energy S.R.L. Conef Energy S.R.L.este o entitate romaneasca legala, inregistrata conform legilor din Romania. Am incheiat un contract de furnizare pe termen lung cu aceasta societate, pana in 2030.

Reporter: Unele publicatii sustineau ca Gazprom analizeaza posibilitatea de a bifurca conducta South Stream prin Romania. Este adevarat?

Alexander Medvedev: In acest moment, Gazprom analizeaza diferite trasee pentru partea terestra a conductei, care va traversa teritorii ale statelor UE. Nimic nu este exclus in acest moment. Alegerea unei anumite tari pentru rutele de tranzit va fi determinata de situarea geografica, dar si de interesul lor de a coopera cu Gazprom la proiectul South Stream. Avem in vedere si nevoile de pe piata interna privind consumul de gaz al tarilor care pot fi ajutate de noua conducta. Traseul va fi finalizat dupa terminarea studiului de fezabilitate, care este programata pentru sfarsitul anului 2008.

Reporter: Ucraina a invocat articolul 79 al Conventiei Marii Natiunilor Unite, potrivit caruia trebuie ca tarile riverane Marii Negre – Romania si Ucraina – sa accepte ca South Stream sa traverseze Marea Neagra. Veti cere aprobarea acestor doua tari?

Alexander Medvedev: Principiul de baza al constructiei conductei – stabilit de Articolul 79 al Conventiei Marii – este libertatea oricarui stat de a trage cabluri si conducte subacvatice, pe platforma continentala. In acelasi timp, Conventia prevede anumite restrictii privind constructia unei conducte subacvatice.

Aceste restrictii includ necesitatea de a specifica exact traseul acestor conducte tarilor riverane si luarea in considerare a cablurilor si conductelor existente atunci cand este construita conducta noua, prevcum si dreptul tarilor riverane de a-si explora si exploata platforma continentala si rezervele naturale de pe aceasta, de a lua masurile necesare pentru a preveni poluarea marii si de a respecta reglementarile nationale.

Gazprom a respectat intotdeauna dreptul international, asa ca South Stream va fi construit respectand Conventia Marii, dar si alte tratate internationale si legile nationale ale tarilor ale caror ape teritoriale sau zone economice libere le va traversa conducta.

Reporter: Este Gazprom interesat sa investeasca in Romania? Mai sunteti intresati in constuctia depozitului de gaz de la Margineni?

Alexander Medvedev: Constructia unui depozit subteran de gaz in Romania este un element important al cooperarii ruso-romane in domeniul energetic. El va asigura rezervele necesare pentru iarna pentru consumatori si va optimiza transportul de gaz al retelei existente.

In prezent, experti romani si rusi – in concordanta cu acordurile existente – analizeaza conditiile pentru construirea unui nou depozit de gaz subteran in Romania. Au existat o serie de discutii si consultari pentru a stabili principiile de cooperare pentru constructie. Prin urmare, discutiile unei posibile creari a unui depozit de gaz la Margineni, dar si in alte locatii nu sunt incheiate.

Reporter: Va intereseaza participarea la proiectul Nabucco? Considerati Nabucco un concurent pentru South Stream? Care credeti ca sunt punctele tari ale fiecaruia dintre ele?

Alexander Medvedev: Proiectul South Stream nu este o alternativa la nici o alta conducta existenta. Are o serie de avantaje evidente, intrucat are un furnizor, dar si o piata pentru gazul pe care il va transporta. Daca planurile merg asa cum au fost gandite de Gazprom, noi construim un sistem de conducte care include North Stream si Yamal-Europe, coridorul ucrainean si South Stream si Blue Stream, care ne va ajuta sa oferim servicii de export de incredere si neintrerupte clientilor nostri.

In ceea ce priveste conducta Nabucco, nu intentionam sa ridicam bariere in dezvoltarea lui. Mai mult, suntem in contact constant cu managerii proiectului si, in viitor, Gazprom ar putea deveni unul dintre participantii la proiect. Daca Nabucco va gasi finantarea adecvata si un volum de gaz suficient, va contribui la securitatea alimentarii cu gaz a consumatorilor europeni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro