Sari direct la conținut

Alexandru Andries concerteaza pe 11 mai la Cinematograful Patria din Capitala

HotNews.ro

Cunoscutul cantaret Alexandru Andries va canta din nou pentru publicul bucurestean pe 11 mai, la Cinematograful Patria din Capitala, informeaza A&A Records intr-un comunicat.„Diseara mergem la cinema!” va fi „un spectacol unic, asa cum era acum 30 de ani”, ocazie cu care Alexandru Andries aniverseaza cei 30 de ani de colaborare cu acelasi impresar, Aurel Mitran, se mai arata in comunicat.

„Asta nu pentru a inregistra recordul de a fi primul artist care isi sarbatoreste lunga colaborare cu impresarul, ci, pur si simplu, pentru a spune cinstit si argumentat ca a venit momentul reintalnirii cu aceia care au fost facuti pionieri la Doftana, cu cei care si-au lasat copiii sa faca acelasi lucru, cu cei care nu ‘au prins’ vremurile acelea, dar care, intr-un fel sau altul, au fost alaturi de noi”‘, arata reprezentantii A&A Records.

Alexandru Andries si Aurel Mitran au afirmat ca, indiferent de timp, indiferent de vreme sau vremuri, indiferent de criza, dincolo de toate, se pot face spectacole, ca prietenia ramane si dureaza chiar si 30 de ani.

Pretul biletelor este de 40, 50 si 60 lei, in functie de pozitia locului in sala. Ele pot fi achizitionate la Cinematograful Patria, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Librariile Carturesti si www.bilete.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro