Alexandru Nazare: PNRR evoluează bizar. Doar 8% din bani au fost cheltuiți în 2022, comparativ cu prognoza bugetată
Cifrele despre PNRR în 2022 ne arată faptul că programul evolueaza cel putin bizar din punctul de vedere al raportului dintre sumele primite și cheltuiala efectivă reflectată în execuția bugetară, susține Alexandru Nazare, senator PNL, membru în Comisia de buget-finanțe, într-o postare pe Facebook.
“Discursul public despre PNRR, de la aparitia programului și până acum, s-a centrat pe suma totală obținuta de Romania, 29,1 miliarde de euro, nu pe implementarea efectivă”, spune el.
- Dar, dacă acest decalaj se confirmă și se menține în 2023, dat fiind faptul că mai avem doar trei ani și jumătate la dispoziție pentru cheltuirea banilor, riscul dezangăjarii unor sume importante este major.
“Conform anunturilor publice, până acum Romania a primit 6,3 mld. euro (2,6 mld. euro prima cerere de plată și 3.7 mld. euro prefinanțare) și a îndeplinit jaloanele și țintele aferente, ceea ce este fără îndoială un aspect pozitiv”, a mai arătat el.
Totuși, spune Nazare, cheltuielile efective din program reflectate în execuția bugetară pentru 2022 sunt reduse în raport cu sumele primite.
“Spre exemplu, din suma anuală bugetată pentru 2022 de 10,5 mld. RON, doar 857 milioane RON (171 mil. euro), respectiv 8% au fost cheltuiți efectiv. Dacă raportăm cheltuiala din 2022 la întreaga suma primită (6,2 mld. euro), procentul cheltuit efectiv este de 2,7%”, a precizat el.
Pentru a evita repetarea situației în 2023, afirmă senatorul, este nevoie de măsuri concrete de remediere având în vedere că de performanta absorbției acestor bani depinde întreg eșafodajul bugetar, rating, deficit, dobânzi.
Vezi întreaga postare a lui Alexandru Nazare