Sari direct la conținut

Alimentatia rationala – posibila in Romania?

Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa

Cel putin 40% dintre cauzele de mortalitate – boli de inima, cancer, atac vascular, diabet – sunt direct legate de ceea ce mancam. Romanii intra incet, dar sigur, in linia popoarelor „dezvoltate”: consum excesiv de grasimi, in special colesterol si grasimi saturate, aport excesiv de calorii, consum crescut de glucide simple si scazut de glucide complexe.

Putem da o definitie a alimentatiei sanatoase: este acel tip de alimentatie care nu aduce noi factori de risc pentru sanatatea umana, care asigura aportul nutritiv, mineral si de vitamine adecvat si care are un rol benefic in crearea starii de bine.

A manca sanatos nu inseamna ca trebuie sa renunti la mancarurile preferate sau sa le inlocuiesti cu altele, despre care nici nu ai auzit si care trebuie pregatite special.

Friptura, hamburgeri, cartofii prajiti, sosurile delicioase – pot fi gatite pentru a fi nu numai gustoase, dar si mai sanatoase. Important este sa cunosti principiile unei alimentatii sanatoase si, mai ales, sa le aplici.

Cu ochii pe piramida

Conform Ghidurilor pentru Alimentatie adresate Americanilor din 2005 (Dietary Guidelines for Americans, 2005) o alimentatie sanatoasa este aceea care acorda importanta fructelor, vegetalelor, cerealelor integrale, produselor lactate degresate sau cu un continut scazut de grasimi. Ar trebui sa includa carne slaba, pui, peste si oua, asigurand in acest fel un aport cat mai mic de acizi saturati, colesterol, sare si zahar.

Piramida alimentatiei sanatoase
Foto: Hotnews

Toti ne confruntam cu dificultatea de a alege corect si de a consuma in mod rational. Totusi, piramida nutritionala ne poate fi ghid. Putem apela la una dintre urmatoarele: piramida alimentatiei sanatoase, piramida dietei mediteraneene, piramida clinicii Mayo, piramida alimentatiei vegetariene. Alege, insa, numai consultand un nutritionist care sa-ti prezinte avantajele si dezavantajele fiecareia si care sa te indrume intr-o alegere corecta.

Mortalitatea prin boli cardiovasculare datorate arterosclerozei, care crescuse treptat intre anii 1927-1940 in tari precum Finlanda, Norvegia si S.U.A, a scazut semnificativ in perioada celui de-al doilea razboi mondial, datorita scaderii nivelului de trai si al consumului de gasimi saturate.

In Romania, calitatea alimentatiei variaza in fuctie de numerosi factori socio-economici: nivel de trai, nivel de educatie, adresabilitate scazuta la asistenta medicala etc. Desi sursele de informare sunt la indemana oricui, alegerea alimentelor este cel mai adesea facuta la intamplare. Romanii intra incet, dar sigur, in linia popoarelor „dezvoltate”: consum excesiv de grasimi, in special colesterol si grasimi saturate, aport excesiv de calorii, consum crescut de glucide simple si scazut de glucide complexe.

Aditivii, spaima celor neinformati

Date fiind conjuctura socio-economica, piata abia in formare si consumatorul needucat, intalnim produse ieftine care nu respecta standardele prinvind continutul de aditivi alimentari. Unii dintre acesti aditivi sunt benefici pentru sanatate (sunt chiar produse naturale: E306 – vitamina E, E300 – vitamina C, E140 – clorofila, E322 – lecitina), altii au restrictii legate de cantitate/100g aliment. Exista aditivi pentru care s-a demonstrat potentialul nociv (E128 – rosu G2, colorant, E233 – tiabendazol, E95 – acetsulfam K etc.), fiind interzisa utilizarea lor in diferite tari.

O industrie alimentara moderna nu poate face fata consumului mare fara unii dintre acesti aditivi, care sunt substante chimice adaugate in alimente sau bauturi cu scopul de a le ameliora diverse proprietati: stabilitatea, rezistenta la alterare, gustul, culoarea etc.

Concluzie

Daca mananci echilibrat, ai sanse mult mai mari la o viata lunga. Longevitatea este asociata cu un consum energetic scazut, cu micsorarea cantitatii de proteine de origine animala, de grasimi saturate si de colesterol, cu o crestere substantiala a ponderii legumelor, fructelor, produselor lactate.

Sursa: Fundatia Pentru Alimentatie Sanatoasa (www.fpas.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro