Alina Serban, o actrita care merita urmarita

„Ori de cate ori unul dintre marii actori romani se stinge din viata, cineva imi spune ca, odata cu acesta, se incheie si ultimul capitol care marcheaza declinul teatrului romanesc. Romanii au tendinta de privi viitorul intr-o lumina neagra, iar acest tip de negativism este proiectat si in lumea artistica: trecutul este ceva glorios, in timp de viitorul nu poate fi decat mizerabil. Doar ca eu nu sunt roman si nu impartasesc aceasta viziune”, scrie Rupert Wolfe Murray, editor freelance, care traieste si lucreaza in Bucuresti.

Eu sunt din Edinburgh, un oras care, desi gazduieste unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lumea, este de fapt profund lipsit de cultura – alcoolul si fotbalul sunt mult mai importante. (Daca vrei sa intelegi mai multe despre Scotia, citeste-l pe Irvine Welsh). Ca majoritatea compatriotilor mei, nici eu nu stiu prea multe despre actorie si nu pot emite niciun comentariu despre marii actori romani, atat de indragiti. Dar ori de cate ori vad un film sau o piesa de teatru romaneasca – lucru care se intampla destul de rar, fiindca rezist cu greu escapismului Hollywoodian – descopar de fiecare data tineri actori foarte buni. Am vazut de curand Periferic si am fost fermecat de carisma Anei Ularu.

Rar descopar pe cineva pe cale sa devina o noua stea, o forta luminoasa, de neoprit, care isi pune amprenta pe public. Ultima oara cand m-am intalnit cu un astfel de fenomen a fost atunci cand l-am cunoscut pe Damian Draghici. Acesta tocmai se intorsese in Romania, dupa o cariera muzicala de succes in State. Pe vremea aceea, Draghici era practic necunoscut in Romania, dar la scurt timp si-a castigat o reputatie de muzician versatil si incredibil de energetic. (Eu nu am avut nimic de a face cu succesul lui, daca va intrebati).

Alina Serban, actrita

Foto: unatc.ro

De curand am intalnit pe cineva care pare se aiba aceeasi incredere in sine, determinare si echilibru personal ca si Draghici: Alina Serban. Am vazut spectacolul ei individual la Green Hours si a fost amuzant, concis si lipsit de sentimentalisme. O interpretare autentica, si care nu moralizeaza despre bunele si relele care definesc situatia romilor. S-a folosit cu efect maxim de singurul sau obiect de recuzita, un retroproiector.

Spectacolul a inceput cu Alina Serban, o fetita romanca de 10 ani. Apoi, cand avea 14 ani, a inceput sa ii fie rusine de familia ei roma („tot ce imi doream era sa fiu o fata normala de romani”). Piesa se termina cu o scena in care actrita se napusteste pe scena pe care canta o formatie „punk gypsy”, ca sa recunoasca, pentru prima data, ca si ea este roma. Inainte ca luminile sa se stinga si sa fim cuprinsi de intuneric (un alt efect simplu, dar puternic), ne-a spus: „a trebuit sa apara niste ne-romi, care credeau ca sa fii tigan e cool, ca sa ma auto-descopar”. Am plecat acasa cumva ametit de cap si dorindu-mi mai mult.

Prima oara cand am intalnit-o pe Alina Serban a fost pe 8 aprilie cu ocazia zilei internationale a romilor. Fusesem invitat la o conferinta UE unde mai multe ONG-uri rome urmau sa critice Agentia nationala pentru romi din cauza ca dezvoltasera o strategie nationala fara sa ii consulte. Nu mai aveam niciun chef sa particip la inca o alta conferinta unde liderii romi aveau sa se certe intre ei. Fost, facut, primit tricou, multumesc.

Dar m-a cuprins un sentiment de vina ca nu fac nimic pentru romi chiar de ziua lor aniversara, desi atat media, cat si publicul erau hotarati sa o ignore. Apoi am vazut un email de la o Alina Serban care invita oamenii la proiectia unui documentar, urmata de discutii si o seara de muzica roma la un club alternativ de pe strada Coltei. Mailul ei degaja o energie si o prospetime pe care nu le intalnesti in mesajele formale trimise de ONG-urile rome. Tonul mail-ului ei sugera o curiozitate si o incredere pe care rar le vezi in Romania, asa ca m-am hotarat sa ma duc.

Alina Serban, actrita

Foto: Vadim Ghirda

Evenimentul in sine a fost cam dezorganizat. A inceput cu o ora mai tarziu, din cauza unei formatii punk de mana a treia care nu mai termina de cantat. Iar clubul Underworld unde se intamplau toate astea era mai degraba o bomba. In sfarsit, dupa multa agitatie cu instalarea proiectorului, aranjarea cablurilor si a computerului, a inceput o proiectie plicticoasa pe un perete rosu inchis (cineva trebuie sa o invete pe fata asta sa foloseasca Power Point). Muzica in schimb a fost nemaipomenita, atmosfera vesela, iar Serban era inconjurata de un grup simpatic de romani – prietenii si sustinatorii ei presupun.

Ce mi-a atras atentia in seara aceea, a fost felul in care s-a autoimpus. M-am aflat intr-un grup mai mare care astepta in afara clubului pentru ca formatia de punkeri sa taca data, si evenimentul rom sa inceapa. Am privit multimea, incercand sa ghicesc care dintre ei este Alina Serban. Apoi, am depistat o claie de par carliontat, si un corp micut, care se invartea rapid printre grupurile de oameni care asteptau, adresandu-le cateva cuvinte (ne-a zambit si ne-a spus „nu plecati, vom incepe in curand”).

Alina Serban poseda un sentiment de siguranta care nu pare sa treaca bariera catre teritoriul neatragator, dar foarte apropiat al arogantei. Stie cine este, pare sa faca exact ceea ce vrea si va ajunge cineva. Urmariti-i traiectoria.

Rupert Wolfe Murray traieste in Bucuresti, il gasiti pe Twitter @wolfemurray.