Alternosfera – concert eveniment la Turbohalle
Concertele sustinute de Alternosfera in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Buzau, Brasov sau Galati cu prilejul promovarii celui mai recent album intitulat „Virgula” au umplut salile si le-au adus numerosi fani. Pentru fanii lor si nu numai, Alternosfera va sustine un concert eveniment ce va avea loc in cel mai mare spatiu fost industrial dedicat evenimentelor culturale – Turbohalle (Bulevardul Iuliu Maniu Nr. 220 B (statia de metrou Pacii, în fosta uzina Turbomecanica). Evenimentul este programat sambata, 8 decembrie 2012, incepand cu orele 21:00.
Una dintre surprizele serii o reprezinta prezenta trupei Longa in deschiderea concertului Alternosfera. Longa este o trupa din Transnistria si se afla pentru prima oara in Romania.
Petrecerea continua pana in zori cu DJ Mario Cruxfader.
Bilete se gasesc pe www.myticket.ro
Alternosfera este o formație de rock alternativ, din Chișinău, Republica Moldova, fondată la 13 decembrie 1998. Pe parcursul anilor, formaţia şi-a schimbat componenţa, având în prezent doar 2 persoane din formula iniţială, Marcel şi Marin. În primii ani formaţia îşi căuta tematica şi stilul, experimentează cu diverse instrumente, acumulează experienţă si înregistreaza primele demo-uri.
Primul album „Oraşul 511” a fost lansat în mai 2005, iar denumirea albumului provine de la garajul nr.511, unde formaţia îşi avea sala de repetiţie. Albumul include piesa “Wamintirile”, piesa ce a „invadat” posturile de radio și televiziune din România.
Doi ani mai tarziu, Alternosfera lanseaza „Visători cu plumb în ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordică”. Prin acest album Alternosfera pune punct perioadei romantismului liric în creaţia sa, iar in toamna lui 2008, lansează EP-ul „Flori din groapa Marianelor”.
Albumul „Virgula” reprezintă prima parte dintr-un triptic conceptual al formaţiei Alternosfera, numit ePIsodia, ce cuprinde 3 CD-uri: „Virgula”, „3” şi „14”.
Chintesenţa tripticului ePIsodia gravitează în jurul celei mai importante şi celebre constante matematice PI (π). Învăluită în trecut de misticism, constanta π, datorită relaţiei sale cu natura cercului, este inseparabilă de sferă şi univers. Conceptul ePIsodia îşi propune să devină inseparabil de Alternosfera şi universul său: publicul.
Virgula reprezintă miezul tripticului ePIsodia, titlul pe care îl poartă al 3-lea album cu 14 piese: 3,14. Virgula separă şi uneşte în acelaşi timp întregul de fracţionar, raţionalul de iraţional, realitatea de vis, sentimentele distincte şi episoadele discrete de şirul continuu al vieţii, şir plasat în labirintul Marcel Bostan: voce, clape; Marin Nicoară: chitară, clape; Sergiu Aladin: chitară, clape; Vicosh: bass; Anatol Pugaci: tobe; Alternosfera – Sfera – Cerc – π – 3,14 – al 3-lea album – Virgula – 14 piese – piesa a 3 de pe album e Virgula si are 3:14.
Pana acum au fost lansate 3 single-luri de pe acest album: „Arunca-mi”, difuzat in primavara acestui an, No 1. In TopShow Radio Guerrilla timp de mai multe saptamani si „Doua Eve” – lider de clasament al aceluiasi post de radio. In acest moment, „MUTA” se afla in heavy rotation la singurul post de radio Premium din Romania – Radio Guerrilla.