În România, grijile ne transformă în mame profesioniste în frici înainte de a deveni mame debutante în bucurii. Când s-a născut primul copil, în loc să îmi fac griji despre cum o să nasc și ce o să fac după, principalul meu stres a fost faptul că vaccinul pe care fetița trebuia să-l facă în prima zi de viață nu se găsea în maternități.
Din farmacie în farmacie
Așa că, în săptămâna de dinainte să nasc, am mers din farmacie în farmacie să caut acest vaccin și să-l cumpăr, deși statul român trebuia să-l asigure gratuit. Apoi, a trebuit să vedem cum îl transportăm prin oraș, până la maternitate, că trebuie dus în condiții speciale, ca să nu se strice.
Câteva săptămâni mai târziu, am plătit din nou pentru vaccinurile pentru rotavirus, decontate în multe țări din Europa, dar nu și la noi. Pentru cine nu știe, e rău tare să ia copilul mic rotavirus. Poate să însemne și două săptămâni de spitalizare.
Trei ani mai târziu, ca să vaccinez copilul de meningită a fost nevoie să apelez la niște cunoștințe, ca să-l aducă din afară, că nu se mai găsea. Și am plătit undeva la 1.200 de lei pentru cele 3 doze, că acest vaccin nu este în schema obligatorie de vaccinare, decontat de către stat.
Epopeea vaccinului de varicelă
Zilele trecute, am trecut din nou prin aceeași situație. Trebuie să-i fac băiețelului de 1 an și jumătate vaccinul de varicelă, rapelul, dar cea mai apropiată farmacie în care l-am găsit era la Dorohoi, adică la vreo 500 de km.
Deși în multe țări din Europa este gratuit, la noi nu este. A fost nevoie să plătim 200 de lei/doză și, mai rău, nici nu se găsește. Când copilul face varicelă, părintele trebuie să stea acasă două săptămâni să-l îngrijească.
Oare nu ar fi mai ieftin pentru statul român să dea acest accest vaccin gratuit, decât să plătească două săptămâni de concediu medical unuia dintre părinți?
Când am vrut să înscriu primul copil la creșă, a fost o vânzoleală extraordinară, nu erau locuri. Acum 8 ani trebuia să faci cerere de înscriere de când se năștea copilul ca să prinzi loc pe la 1 an și jumătate. Acum, fiindcă a scăzut natalitatea nu mai sunt probleme, dar în multe creșe de stat condițiile nu sunt printre cele mai bune.
4 luni de vacanță la grădinițele de stat. De ce?
Când am ajuns la grădiniță, am avut un nou șoc. Eu aveam 21 de zile de concediu, adică o lună, copiii aveau 4 luni de vacanță. Mi-am dat seama că eu trebuie să lucrez, că nu putem trăi dintr-un salariu. Așa că am înscris copilul la privat, unde este 1 lună de vacanță pe an, dar dădeam o foarte mare parte din salariu pe taxa la grădiniță.
Când a crescut numărul de copii și nu mai aveam cum să susținem financiar doi copii la grădiniță privată, că era mai ieftin să stau eu acasă cu ei decât să plătesc cele două taxe, i-am mutat la stat. Dar tot a fost nevoie să plătim, în timpul verii, la privat, după ce în prima zi la grădinița de vară unde am fost repartizații fetele mi-au povestit că au primit toată ziua desene, iar doamna cam țipa.
„Noi facem și alte activități, dar ei doresc să se uite la televizor”, a spus doamna pe grup. Sigur, televizorul mergea în timp ce se desfășurau activitățile.
Clădirile au început să arate bine, dar educația nu e făcută de cărămizi
Realitatea tristă este că primăriile au investit foarte mult în clădirile unităților de învățământ, arată foarte bine, au curți modernizate, săli de sport, însă de multe ori personalul nu ține pasul cu schimbarea.
La școală a fost același șoc: 4 luni de vacanță pe an, la care se adaugă ziua educației și a învățătorului, când școala și grădinița este închisă. Cred că ar trebui să se numească ziua de luat copiii la muncă.
Prețul nevăzut al tăierilor
O altă problemă este programul. Școala se termină la 12.00. Programul meu și al majorității părinților este de la 9 la 5, adică de 8 ore.
Din fericire, școala noastră are acel program „Școală după școală” până la ora 15, iar apoi poți plăti două opționale de sport sau copiii să meargă gratuit la opționalele oferite de școală.
Din păcate, Guvernul a făcut din nou economie pe banii părinților. Fiindcă a tăiat din organigramele Cluburilor școlare, în parteneriat cu care se făceau aceste opționale gratuite – germană, jurnalism ecologie – opționalele gratuite nu se mai țin și din nou părinții trebuie să plătească sau să plece mai devreme de la muncă.
Dacă nu ai bunici, ești mâncat
Circa jumătate dintre școlile din București nu au nici măcar programul „Școală după școală” ca să îi țină pe copii până la 15.00. Nu mai vorbesc despre alte activități. Dacă nu ai bunici, ești mâncat. Un after privat costă în jur de 3000 de lei pe lună. Pentru anumiți părinți este mai ieftin să renunțe la job sau să-și reducă programul la jumătate.
Nu vrem să scăpăm de copii și să-i aruncăm peste gardul școlii și să nu mai avem nicio responsabilitate, dar vrem să avem posibilitatea să muncim, fiindcă dintr-un salariu nu putem trăi. Mi-aș dori să termin programul la 12, să iau copiii de la școală și grădiniță, să gătim prânzul împreună, să mergem în parc, dar nu ne ajung banii. Iar contractul social trebuie respectat.
Meditațiile arată că școala nu-și face treaba
Apoi urmează meditațiile pentru evaluarea națională și BAC, noi nu am ajuns acolo, dar știu de la prietenii cu copii mai mari. Plătesc peste 2000 de lei pe lună pe meditații, pentru copii cu abilități bune de învățare, ca să poată obține o notă bună.
Înseamnă că școala nu își face treaba.
Și nu mai vreau să plătesc pe lângă taxe și impozite, care oricum sunt mari, și servicii pe care statul trebuie să mi le ofere.
Vreau ca lucrurile să fie simple și să țină cont de realitatea în care trăim.
Cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță și până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situația din anul 2022, arată datele publicate recent de Eurostat.
Între primul și cel mai mic dintre copii mei, România are cu 40.000 mai puțin copii născuți, pe an
În rândul statelor membre, cel mai ridicat nivel al cheltuielilor publice pentru educație, ca procent din PIB, a fost înregistrat în Suedia (6,8%), urmată de Finlanda (6,3%) și Belgia (6,2%). La polul opus, cele mai scăzute niveluri au fost înregistrate în România (3% din PIB), Grecia (3,3%) și Malta (3,4%). Aceste cifre arată din nou că statul face economie la educație, dar pe banii părinților. Apoi ne minunăm de rezultatele la testele PISA.
În 2018, anul în care s-a născut feția mea mare, s-au născut în România 188.755 de copii. În 2025, anul în care s-a născut ultimul copil, în România s-au născut 145.000 de copii. Cu peste 40.000 mai puțin.
Sigur, este superficial să spui că oamenii nu mai fac copii doar din cauza acestor dificultăți, este un cumul de factori.
Însă știu multe familii care s-au oprit la un sigur copil din cauză că creșterea primului copil a fost atât de epuizantă în această țară, încât nu au mai avut nervi și bani pentru al doilea. Și nu „gândul copilului” i-a oprit, ci sutele de mici realități ale acestei țări.
