Am vorbit cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est despre hit-ul „Amintirile”, la 20 de ani de când a apărut pe piață
Trupa 3 Sud Est a decis să pornească într-un turneu aniversar prin toată țara și în Chișinău. Până acum s-au anunțat 17 concerte în turneul intitulat „Amintirile”, multe dintre ele sunt sold out, ceea ce dovedește faptul că 3 Sud Est are încă foarte mulți fani.
Au trecut 20 de ani de când 3 Sud Est a lansat piesa „Amintirile”. Era pe piață încă din decembrie 1999, când a apărut EP-ul „Mileniul III”, dar a rupt industria muzicală românească pe tot parcursul anului 2000, deci asta contează.
A fost cea mai de succes perioadă pentru 3 Sud Est. Aveau concerte prin toată țara, zeci de mii de oameni veneau să-i vadă cum cântă și dansează îmbrăcați în trening. Publicul striga în continuu pe tot parcursul concertului. Uite o înregistrare din perioada aia ca să-ți faci o idee:
A trecut mult timp de atunci și România nu a mai văzut un boy-band ca 3 Sud Est. Au scos hit-uri pe bandă rulantă, dar toate pălesc în comparație cu „Amintirile”, o piesă pe care, ori ai copilărit, ori ai descoperit-o în ultimii ani, de când au început evenimentele și petrecerile cu muzică nostalgică.
Nici nu contează când ai ascultat-o pentru prima oară. A rezistat extraordinar de bine în timp și sună fresh chiar și la 20 de ani de la lansare. E normal să-și amintească de ea în 2020 și să o celebreze cum trebuie.
Băieții au decis să pornească într-un turneu aniversar prin toată țara și în Chișinău. Până acum s-au anunțat 17 concerte în turneul intitulat „Amintirile”, multe dintre ele sunt sold out, ceea ce dovedește faptul că 3 Sud Est e pentru totdeauna.
La 20 de ani de la lansarea piesei, l-am sunat pe Laurențiu Duță, fondatorul, solistul și producătorul trupei 3 Sud Est, să vorbim despre „Amintirile”.
Care e amintirea ta preferată legată de piesa „Amintirile”?
A fost prima piesă la care am lucrat în studioul personal. Am avut mari emoții în timpul sesiunilor de înregistrare. Nu știam foarte bine să lucrez pe calculator. Noi până în 1999 înregistram la Edi Schneider, DJ Phantom, în Sebeș.
Eu de fapt îmi produceam singur piesele pe un Korg X3. După aceea mergeam la studioul lui și schimbam sunetele. El avea multe sintetizatoare și lucra pe calculator, ceea ce eu nu știam. Am furat meserie de la el.
După ce am făcut bani din primele concerte cu 3 Sud Est am investit în scule, instrumente muzicale, monitoare, microfoane, am învățat să lucrez în Cubase. Apoi am orchestrat piesa „Amintirile”. Prima piesă ne-a adus și cel mai mare succes.
Deci a fost debutul tău ca producător profesionist. Cum te-ai simțit când ai văzut că lumea a reacționat pozitiv la ea? A fost confirmarea faptului că poți lucra la fel de bine și la butoane, nu doar pe scenă?
Da, de fapt așa mi-am descoperit pasiunea pentru studio. Ea exista, oricum orchestram într-un sintetizator semi-profesional care avea câteva canale și îmi făceam singur ideile pe care le duceam la Edi. Dar în momentul în care mi-am făcut propriul studio am început să trag și voci, să mixez, remasterizez și să orchestrez profesional.
Am învățat de pe internet, reviste, tutoriale. Nu am avut o pregătire la o școală anume. Îmi place în egală măsură să fiu și pe scenă. În studio ai libertatea și timpul să te joci mai mult, să analizezi, poți să începi o idee sau să o modifici.
La concerte e ca la teatru, ai urcat pe scenă, cânți, dai totul și publicul te judecă dacă o faci bine sau nu. În cazul nostru nu se mai aplică. Avem atâția ani de experiență și un public care cunoaște toate piesele. Totul e frumos pentru noi la concerte.
În studio mai poți să lucrezi și cu alți artiști pe partea de producție. Îți place să faci asta?
Da, îmi place, dar în ultimii ani, cam de la piesa „Cine ești”, care a apărut în 2017, m-am concentrat mai mult pe 3 Sud Est. Și numărul concertelor a crescut, ne mănâncă destul de mult timp. Efectiv nu mai am când să lucrez cu alți artiști. Mai sunt și tată, am o familie, zilele libere pe care le am le dedic celor din familie.
Am rărit-o cu producția pentru alți artiști. Nu zic că nu o să reîncep la un moment dat, am făcut asta timp de 20 de ani, dar acum sunt concentrat pe 3 Sud Est. Rezultatele sunt bune și se văd. An de an am avut câte un hit în top 10.
Revenim la „Amintirile”. O chestie care iese foarte mult în evidență pe piesă e chitara lui Alexandru Nucă. Interpretarea lui e printre primele lucruri care-ți vin în cap când te gândești la „Amintirile”. Cum l-ai convins să cânte pe piesă?
A fost printre primii oamenii care mi-a predat lecții despre munca în studio. El mai lucrase cu Bobiță de la Voltaj în studioul lui. A fost primul profesor. Cu el am început sesiunea de mixaj la „Amintirile”. Apoi a plecat din Năvodari și a trebuit să o terminăm pe cont propriu. Din păcate nu am mai ținut legătura. Nu l-am mai văzut pe nicăieri. Probabil e prin țară sau a plecat. A trecut și mult timp de atunci.
Pe „Mileniul III” apare și piesa „Te Plac”, un alt hit uriaș. Care credeai că o să prindă mai mult dintre cele două?
„Amintirile”, pe ea m-am bazat. Oricum a fost lansată înainte să scoatem EP-ul „Mileniul III”. Era deja pe piață și succesul a fost confirmat. Apoi am făcut și „Te Plac” și le-am lansat împreună pe EP.
„Amintirile” e probabil cea mai de succes piesă din catalogul 3 Sud Est. E și preferata ta?
E una dintre preferatele mele. Mă gândesc ce piese mă mai fac să vibrez pe scenă. „Amintirile” e cu siguranță una dintre ele. Nu m-am plictisit de ea. De nici una nu m-am plictisit, dar „Amintirile” încă îmi provoacă o emoție în timp ce o cânt.
De ce crezi că a prins atât de bine și e în continuare fresh?
A avut toate ingredientele. Nostalgie, emoție și ritm. Piesa te făcea să dansezi. Mi-a plăcut comentariul cuiva care la un moment dat zicea „eram în discotecă, dansam și plângeam totodată”. Probabil trecea printr-o decepție. E o temă generală. Cu toții avem amintiri, frumoase sau mai puțin frumoase.
Ce-ți amintești despre primele concerte din perioada materialului „Mileniul III”?
În anul 2000 am avut un turneu național foarte mare, în aer liber. Îmi amintesc zecile de mii de fani care veneau la concertele noastre. A fost anul consacrării totale. Mai țin minte și că am câștigat trofeul „Mamaia 2000”, pe atunci era cel mai mare din muzica românească. Am câștigat un Mercedes pe care l-am vândut. Unul dintre cei mai buni ani pentru noi, din punct de vedere profesional.
La 20 de ani de la apariția pe piață, „Amintirile” sună altfel pe scenă. Aveți o trupă de instrumentiști, nu mai sunteți doar voi trei. Ce versiune preferi?
Noi acum cântăm doar cu band-ul, din 2014 încoace. E ciudat să o cântăm cu instrumentalul ei, deși îmi place mult cum sună, are energia aia de muzică electronică, tobele puternice. Varianta cu live band îți dă o altă senzație în totalitate. E altă energie. E totul mai cald și mai uman. Nu sună la fel ca pe CD și nici nu ne dorim asta.
Ce părere ai despre trendul ăsta de petreceri și concerte cu tematică nostalgică? De ce crezi că a revenit în atenția publicului larg muzica voastră și a celor din generația voastră?
Pentru că au trecut suficienți ani încât să devină nostalgici. Sunt oameni care pe atunci aveau 14-15 ani și acum au treizeci și un pic. Mai sunt activi, merg la petreceri.
Prinde și la tineri. Cum îți explici asta?
Prinde pentru că e un trend. Noi ne bucurăm foarte mult că există. Poate peste doi-trei ani nu o să mai fie, dar deocamdată sunt interesați de muzica asta. La fel ca și în modă, unde apare un stil vestimentar care te duce cu gândul la hainele anilor 80 și 90.
Te-ai gândit să scoți o versiune remasterizată la piesă? Sau un remix oficial?
Nu m-am gândit. E o idee, dar există o variantă remixată pe net. I-am dat vocile acapella unui producător foarte bun de la noi. Îl cheamă Pascal Junior e foarte mișto versiunea lui. E singurul remix al piesei noastre.
De ce v-ați decis să faceți un turneu aniversar pentru „Amintirile”?
Noi în fiecare an facem turnee. Anul ăsta am ales tematica „Amintirile 20” pentru că se împlinesc 20 de ani de la lansarea celui mai mare succes al nostru de până acum. E o piesă pe care de fiecare dată când o cântăm publicul reacționează ca și cum ar fi hit-ul momentului, chiar și după atâția ani. Este și cea mai așteptată piesă a noastră în timpul concertelor, peste tot pe unde cântăm. Ar fi păcat să nu trecem în revistă succesul ăsta care ține de 20 de ani.
Ce urmează pentru 3 Sud Est după turneu?
Urmează vacanța de Paște. O să fim mai liniștiți în aprilie. Vrem să lansăm un nou single până la sfârșitul lui martie. Sper să ne încadrăm. Dacă nu, atunci o să-l amânăm pentru toamnă.