Sari direct la conținut

Ambasadorul SUA la UE, despre Memorandumul România-SUA privind tehnologia 5G: Scopul este ca România să devină "liberă de Huawei"

Gordon Sondland, Foto: Hotnews
Gordon Sondland, Foto: Hotnews

„Scopul Memorandumului dintre România și SUA privind tehnologia 5G este ca România să devină, să spun așa, ‘liberă de Huawei'”, a declarat joi la București, Gordon Sondland, Ambasadorul SUA la UE. „Cred că România a analizat foarte serios ce tehnologie 5G să folosească pe viitor și a decis că tehnologia chineză nu este calea pe care să o urmeze, iar noi aplaudăm această poziție.”, a precizat acesta.

Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, a susținut joi o conferință la București, după discuții cu autoritățile române.

Întrebat de media care e sfatul UE către aliații europeni în privinta Huawei, inclusiv țări ca România unde companii au apelat deja la tehnologia Huawei pentru a-și instala rețele 5G, Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland a spus:

  • România tocmai a semnat un memorandum de înțelegere cu SUA, chiar înaintea întâlnirii pe care președintele Iohannis a avut-o cu Președintele Trump. Scopul, în conformitate cu acel Memorandum, este ca România să devină, să spun așa, „liberă de Huawei”. Vrem ca prietenii și aliații noștri să folosească orice fel de echipament doresc pentru 5G, atât timp cât respectă standardele de guvernare, ceea ce nu include împărtășirea de informații cu guvernele-gazdă, nu include activități maligne și o serie de multe alte lucruri față de care, evident, ne opunem. Cred că România a analizat foarte serios ce tehnologie 5G să folosească pe viitor și a decis că tehnologia chineză nu este calea pe care să o urmeze, iar noi aplaudăm această poziție.„, a declarat Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland.

Întrebat, dacă există angajamente clare că entitățile chineze sunt eliminate din procesul 5G, oficialul american a răspuns:

  • Este o afirmație foarte largă. Nu am spus asta. Am spus că atunci când au semnat memorandumul de înțelegere, se vor uita în alte direcții pentru echipamentele lor 5G.„, a spus acesta.

Există vreo obligație impusă părții române? A existat o acțiune concretă din partea românilor? au insistat jurnaliștii.

  • E o declarație de intenție, ca toate memorandumurile de acest tip. Românii sunt implicați activ în a căuta în altă parte pentru nevoile lor de tehnologii 5G, iar noi sprijinim mișcările lor.„, a răspuns oficialul american.

Întrebat în legătură cu interesul chinezilor de a investi în Cernavodă, dacă ar fi o problemă, Ambasadorul SUA la UE a spus: „Îi încurajăm pe prietenii și aliații noștri să se uite altundeva pentru toate nevoile lor, nu doar pentru 5G.”

  • Securitatea cibernetică a rețelelor 5G în UE: România a completat un chestionar transmis de Comisia Europeană/Măsurile la nivelul UE vor fi anunțate până la sfârșitul lui 2019

România a transmis către Bruxelles, în data de 2 iulie, evaluarea la nivel național a riscurilor și vulnerabilităților asociate tehnologiilor 5G, conform recomandării făcute în luna martie din acest an de Comisia Europeană, a precizat pentru HotNews.ro Ministerul Comunicațiilor. Evaluarea a avut în vedere completarea unui chestionar pus la dispoziție de Bruxelles, referitor la principalele riscuri, vulnerabilități și amenințări în domeniul securității cibernetice a rețelelor 5G.

În contextul în care în următoarele luni, în România ar urma să aibă loc licitația 5G, HotNews.ro a întrebat Ministerul Comunicațiilor dacă prevederile acestui memorandum implică excluderea de la construcția rețelelor 5G din România a furnizorilor chinezi precum huawei și ZTE.

  • „Memorandumul de înțelegere dintre România și Statele Unite ale Americii cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G, semnat la Washington în data de 20.08.2019, se înscrie în linia Parteneriatului Strategic România – SUA – ca reper esențial al politicii externe românești – și a discuțiilor purtate în cadrul întâlnirilor bilaterale româno-americane de nivel din ultima perioadă, arătând o preocupare comună pentru asigurarea securității rețelelor de comunicații electronice 5G din perspectivă de securitate națională și dezvoltare economică.
  • Conținutul Memorandumului este aliniat “Propunerilor de la Praga privind securitatea rețelelor 5G” și evidențiază obiectivul comun al celor două state din perspectiva securității rețelelor de comunicații electronice, stabilind principalele repere ale cooperării bilaterale în domeniu și recomandând criterii de evaluare a producătorilor de tehnologie 5G pe baza principiului concurenței echitabile și al transparenței.”, a precizat pentru HotNews.ro Ministerul Comunicațiilor.

În data de 20 august, președintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington că, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la casa Albă cu omologul său american, Donald Trump, a fost semnat un memorandum de înțelegere România-SUA privind tehnologia 5G, „pentru asigurarea prosperității dar și a securității naționale”.

Într-o declarație comună semnată de Iohannis și Trump se arată că România și SUA „caută să evite riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”.

La rândul său, Casa Albă a transmis, într-un comunicat oficial, după vizita lui Iohannis, că „România este hotărâtă să lucreze cu Statele Unite pentru combaterea amenințărilor de securitate cibernetică ridicate de furnizorii chinezi în domeniul rețelelor 5G”.

Potrivit G4Media.ro, Memorandumul ar prevede mai multe elemente care ar trebui avute în vedere la alegerea furnizorilor de tehnologie 5G, printre care:

– Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat

– Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă

– Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporatiste transparente.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro