'Amendamentul Urban' – privind declaratiile de interese pentru jurnalisti – a cazut in comisia juridica a Senatului
Comisia juridica a Senatului a respins, in sedinta de marti, amendamentul care prevedea obligativitatea depunerii de declaratii de interese de catre jurnalisti, anunta Ioana Avadani pe blogul sau. Amendamentul, initiat de senatorul Iulian Urban, venea in completarea legii privind functionarea Agentiei Nationale de Integritate. Potrivit acestui amendament, jurnalistii ar fi trebuit sa depuna la ANI declaratii de interese, pe care ANI avea a le face publice, dar fara a avea dreptul de a le controla sau de a sanctiona pe cineva pentru ceva.
Argumentele noastre (CJI, MMA, COM – Conventia Organizatiilor de Media) impotriva acestei initiative vizau, in primul rand, faptul ca o atare prevedere nu ar fi fost operationala. Intai de toate, nu exista o definitie legala a “jurnalistului”, ceea ce ar fi lasat legea fara subiect. In plus, ANI se ocupa de functionari si demnitari publici – ceea ce jurnalistii nu sunt. Mai mult, daca ANI nu avea dreptul sa controleze si sa sanctioneze, declaratiile ar fi fost inutile.
Prevederi privind declaratiile de interese ale jurnalistilor exista si in Codul Deontologic Unic, dezvoltat de COM, (ca obligatie), cit si in cel al Clubului Roman de Presa (ca recomandare). Ele sunt de data prea recenta pentru a fi produs efecte vizibile – si Comisia juridica a retinut acest fapt, decizand sa dea timp instrumentelor de auto-reglementare sa isi faca efectul.
Trecerea in lege a unor prevederi care tin de auto-reglementare mi s-a parut periculoasa ca proces, fiind calea sigura de strivire a oricarei initiative in auto-reglementare. Si am spus lucrul acesta (ca si cele de mai sus) in fata Comisiei.
In plus, declaratia de interese a jurnalistului a aparut ca instrument de comunicare in interiorul redactiei, intre jurnalist si editorul sau, pentru evitarea conflictului de interese care ar afecta credibilitatea produsului jurnalistic. Trecerea lui in zona “legala” ar muta accentul pe presupusa coruptie a jurnalistului (care nu detine o functie publica).
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul Ioanei Avadani.