Amenintati de propria casa
Trei familii de pe strada Pielarilor traiesc cu spaima ca peretii casei se pot prabusi peste ei, dintr-un moment in altul. Oamenii spun ca ar pleca, daca ar avea unde.
Pentru ca, in Sibiu, criza locuintelor sociale e in floare, autoritatile locale nu vad cum ar putea rezolva situatia.Cazul din strada Pielarilor nu le este strain autoritatilor locale. Nici nu ar avea cum, in conditiile in care cele trei familii care locuiesc in cladirea care sta sa cada au pierdut numarul cererilor indreptate catre Primarie.
De sapte ani de zile, de cind a fost retrocedat imobilul, familiile traiesc, de pe o zi pe alta, cu teama ca peretii si acoperisul vor cadea, pur si simplu, peste ei. Cer ajutorul oricui, dar fara folos. „Sa vina presedintele Germaniei sa vada unde locuiesc eu. Sa-l aduceti aici sa vada pericolul.
Si apoi sa spuna ca totul e bine si frumos in Sibiu, dupa ce vine la mine”, plingea, ieri, Ioana Maruntelu, una dintre chiriasele din imobilul retrocedat.
Curaj sau neputinta
Pentru a locui intr-o asemenea casa, ai nevoie de mult curaj, chiar daca e singura solutie pe care o ai. Familia Maruntelu este doar una din familiile disperate din Sibiu. Ioana Maruntelu sustine ca nu pleaca nici in ruptul capului din locuinta, chiar daca isi pune viata in pericol in fiecare zi. „Din 1990, de cind locuim aici, eu am imbunatatit casa.
Acum, vine proprietarul si baga buldozerul in casa, de a distrus toti peretii. Nu numai la mine, si la vecini e la fel. Nu stiu de unde mai avem curajul sa locuim aici”, spune femeia. Pe linga ea, in aceeasi casa locuiste si sotul ei, dar si doi dintre cei sapte copii si o nepoata. Dincolo de ea, femeia duce grija micutei Alexandra, pe care nu o lasa singura in casa, nici macar o clipa. De teama sa nu-i cada vreun perete.
Strigat de ajutor
Ioana Maruntelu spune ca nu stie cum va reactiona cind se va trezi cu cererea de evacuare. Pina atunci, femeia a decis sa nu mai plateasca chiria catre proprietar. Pentru dezastrul in care se gaseste casa, familia Maruntelu platea 170 de lei pe luna, doar pentru a avea un acoperis deasupra capului. Si acela subred. „Din martie nu am mai platit chiria, pentru ca nu mi-a mai facut contract.
Acum astept cererea de evacuare. Sotul meu e bolnav, e internat in spital. Daca moare, eu ce fac? Unde il veghez? In strada?”, se intreaba femeia. Ioana Maruntelu are o pensie de 270 de lei, iar fiica alaturi de care locuieste nu lucreaza nicaieri. Isi intretine copilul, pe Alexandra, din pensia alimentara si din alocatiile de la scoala.
Solutii
Ipoteza potrivit careia proprietraul ar fi contribuit la degradarea cladirii este confirmata si de catre reprezentantii Primariei. „Datorita starii de degradare a imobilului respectiv, proprietarul a hotarit sa intervina prin efectuarea de lucrari de reabilitare.
Din pacate, datorita calitatii slabe a lucrarilor, acestea nu au facut decit sa contribuie la deteriorarea si mai accentuata a imobilului. Pentru familiile care primisera o locuinta sociala in acest imobil, Primaria municipiului Sibiu cauta in prezent solutii pentru identificarea unor noi locuinte”, a fost raspunsul Danielei Costa, din cadrul Serviciului de Relatii Publice al Primariei.
Proprietarul nu a putut fi de gasit, desi locuieste si el in aceeasi cladire, alaturi de cele trei familii. Ioana Maruntelu spune ca a primit sprijin si din partea consilierului local, Marianne Fritzmann, care a chemat-o, pe 1 august, la o intrevedere pentru cautarea unei solutii. Asadar, daca exista o solutie, aceasta va aparea abia peste trei saptamini. Iar intre timp, se poate intimpla orice.