Sari direct la conținut

America sub soc: masacru intr-un campus universitar

Atentatorul e mort

Potrivit informatiilor furnizate pana in acest moment, suspectul este un student de origine asiatica. Acesta s-a sinucis dupa ce fortele de ordine au impanzit zona.

Ofiteri de la trupele SWAT au incercuit campusul, fiind ajutati de agenti ai Biroului Federal de Investigatii (FBI). Elicopterele care au fost trimise la fata locului au avut dificultati in a recupera ranitii din cauza vantului putenic.

Filmul tragediei

Focurile de arma au fost trase in doua cladiri ale campusului. „Au fost mai multe focuri de arma si mai multe victime”, a anuntat universitatea, unde invata peste 25.000 de studenti.

[c:1:s]Primul atac a avut loc in West Hambler Johnston Hall, un camin locuit de 895 de studenti, situat in apropiere de un teren de sport. O persoana a fost ucisa si altele au fost ranite.

Doua ore mai tarziu, alte impuscaturi au avut loc la Norris Hall, o cladire cu destinatii tehnice, acestea soldandu-se cu mai multe victime, a anuntat conducerea universitatii.

„Unele victime au fost ucise intr-o sala de curs”, a declarat seful politiei locale, Wendell Flinchum. Acesta a confirmat ca atacatorul de la Norris Hall a murit.

Administratia universitatii din Blacksburg (statul american Virginia) a cerut studentilor sa ramana in sali si sa evite sa se apropie de ferestre. Toate intrarile in campus au fost inchise si toate cursurile au fost anulate.

Bush e „ingrozit”

Presedintele american George W. Bush a declarat ca este „ingrozit” de incidentul produs in campusul universitatii Virginia Tech. Acesta a prezentat condoleante familiilor victimelor, in timpul unei conferinte transmisa in direct de televiziunea CNN.

Bush a precizat ca „scolile ar trebui sa fie locuri ale sigurantei si ale invataturii; cand aceste institutii sunt atacate, impactul se rasfrange asupra intregii comunitati americane. Astazi, natiunea noastra este in doliu pentru cei pe care i-am pierdut la Virginia Tech”, a incheiat liderul de la Casa Alba.

In capitala federala, senatorii americani au pastrat un moment de reculegere in memoria victimelor, oferind condoleante familiilor care au avut de suferit. De asemenea, guvernatorul statului Virginia, Tim Kaine, si-a anulat o vizita in capitala japoneza Tokio pentru a se deplasa la locul tragediei.

Masuri de urgenta

Posturile de televiziune americane si-au interupt programele obisnuite pentru a transmite in direct evenimentele in desfasurare la Universitatea Virginia Tech. Zgomote de impuscaturi au putut fi auzite pe o inregistrare facuta cu un telefon mobil de unul dintre studentii aflati in campus, in timp ce alte imagini au aratat politisti evacuand victime ale atacului.

Oficialii Universitatii au anuntat ca zeci de consilieri psihologici si pshiatrii au fost trimisi sa ofere asistenta studentilor si familiilor victimelor. Un motel din interiorul campusului este folosit in acest moment ca si loc de intalnire intre studenti si familiile lor, multi parinti care locuiesc in zona grabindu-se sa ajunga la locul tragediei.

Pagina de internet a facultatii a fost suspendata temporar pentru a oferi doar informatii despre masacru, iar la cateva ore de la tragedie fusese blocata din cauza miilor de accesari ale utilizatorilor.

  • Galerie cu imagini de la masacrul din SUA
  • Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
    Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro