Sari direct la conținut

Americanii cheltuie in prezent cu un miliard de dolari mai putin pe benzina fata de luna iulie

HotNews.ro

Americanii cheltuie in prezent cu un miliard de dolari mai putin pe benzina comparativ cu mijlocul lunii iulie, cand pretul galonului* depasea 4 dolari, a declarat un analist din domeniul energiei, citat deDetroit Free Press.

Tom Kloza, analist sef la Oil Price Information Service, a afirmat ca, spre exemplu, in 11 iulie, cand pretul galonului era de aproximativ 4.11 dolari, americanii au platit circa 1.61 miliarde de dolari pe benzina. Vineri, cand Kloza apreciaza ca americanii au cumparat circa 372.4 milioane de galoane de benzina, pretul total a fost de 611.5 milioane de dolari.

Analistul sustine insa ca daca pretul scazut al petrolului este o gura de oxigen pentru americanul de rand, nu acelasi lucru se poate spune despre economia in ansamblu, care inca sufera din cauza problemelor de pe piata creditelor si a increderii scazute a consumatorilor.

Kloza prognozeaza ca preturile la benzina si la petrol vor ramane scazute anul viitor, cel putin pana in primavara, cand incepe sezonul vacantelor in SUA.

Pretul petrolului a avut o evolutie foarte volatila in 2008, in contextul in care, pe 2 ianuarie, barilul de petrol a depasit pragul psihologic de 100 dolari. Au urmat sase luni in care pretul a depasit recordurile aproape in fiecare zi, culminind pe 11 iulie cu o valoare de 147,50 dolari/baril.

Vineri, barilul de petrol se vindea cu 37,69 dolari, la Londra.

*un galon = 3,78 l

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro