Sari direct la conținut

Americanii nerabdatori dau bani grei sa puna automobilelor personale propulsie electrica

HotNews.ro

Americanii cu bani de cheltuit, satui sa astepte ani buni pana cand masinile electrice vor fi usor de gasit, dau mii de dolari pentru a-si transforma masinile in vehicule propulsate electric, arata CNN, intr-un material care ofera cateva exemple. Desi transformarea ajunge uneori sa coste cat un Logan nou, unii oameni o fac, fie pentru ca sunt ecologisti, fie pentru ca nu mai vor sa dea bani pe benzina. Rezultatul e oricum o masina care nu merge mai mult de 60 de kiometri cu motorul electric.

CNN da cateva exemple de oameni care si-au transformat masinile, dandu-le propulsie electrica. Larry Horsley conduce un pick-up Chevrolet din 1995, care l-a costat 12.000 de dolari, inclusiv conversia spre propulsia electrica. Camioneta merge cu 20 de baterii de sase volti, asemanatoare cu cele de la masinutele de golf. O parte sunt in spate, altele sunt in fata, de unde radiatorul a fost scos. Bateriile acid – plumb duc masina cam 65 de kilometri iar viteza maxima este 100 km/h. Horsley spune ca in patru luni a economisit 700 de dolari pe care i-ar fi dat altfel pe benzina.

Un alt exemplu este David Kennington care si-a transformat masina sport Honda Civic del Sol pentru ca e ecologist. Autonomia e de numai 30 km dar el spune ca nu e rau, fiindca o foloseste doar pentru drumuri scurte, iar pentru distante mari are alt vehicul, non-electric evident! Si masina lui are tot baterii acid – plumb, dar Kennington astepta ca bateriile de tip nichel – metal si litiu – ion sa devina mai acceptabile ca pret. Acestea sunt mai eficiente, mai usoare, iar autonmia ar creste. Insa, si pretul e prohibitiv pentru ca ajunge la 10-20.000 de dolari pe set, comparativ cu 2.000 pe set, cat costa cele plumb acid.

Conversia masinii e o idee interesanta si neobisnuita, insa pentru oamenii stransi la punga nu e o solutie. Dai cateva mii de dolari dar ai autonomie mica si nu stii cat timp vor functiona bine bateriile. O a doua masina e necesara pentru drumurile lungi. Cat despre aparitia pe scara larga a masinilor pur-electrice, vor mai trece cativa ani, iar primele nu vor fi in niciun caz low-cost.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro