Sari direct la conținut

Amânare pentru Autostrada Moldovei A7 Ploiești-Bacău-Pașcani: Toate contractele de proiectare vor fi gata cu întârziere – „Abia din 2022 e posibil să avem constructori”

HotNews.ro
Drumul de mare viteza spre Moldova, Foto: Hotnews
Drumul de mare viteza spre Moldova, Foto: Hotnews

Circa 330 km de drum de mare viteză pe relația Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani sunt în prezent în etapa de elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic, etapă în care va fi luată și decizia dacă va fi construit ca drum expres sau direct ca autostradă. Contractele ar trebui să fie gata la final de 2020 sau început de 2021, dar toate vor fi amânate chiar și cu jumătate de an. „Posibil din trimestru I 2022 să avem desemnați câștigători la A7”, transmite Asociația Moldova vrea Autostradă.

După o serie de licitații lansate în 2016 și tergiversate nepermis de mult de către Compania de Autostrăzi, abia din 2018 au fost semnate contractele pentru cei circa 330 de km de drum de mare viteză pe relația București-Moldova.

Este vorba de patru contracte pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (anterior nu existau studii pentru acest proiect), dar și pentru realizarea Proiectului Tehnic. Totodată, firmele contractate trebuie să decidă în timpul realizării studiilor mai multe variante de traseu și dacă și unde drumul de mare viteză va fi drum expres sau va fi construit direct ca autostradă.

Contractele au termene de finalizare de 24 de luni și, practic, ar trebui să fie gata la final de 2020/început de 2021, moment după care CNAIR poate scoate la licitație direct execuția lucrărilor.

Cu toate acestea, toate cele patru contracte vor fi realizate cu întârziere de câteva luni/o jumătate de an, asta în cazul în care nu vor apărea și alte probleme pe parcurs.

Asociația Moldova vrea Autostradă scrie că toate contractele au fost prelungite prin act adițional, trei dintre ele din cauza „nefinalizării și validării Modelului Național de Transport”.

Modelul Național de Transport a fost realizat odată cu Master Planul General de Transport și „constituie o reprezentare computerizată a circulaţiei persoanelor, mărfurilor (deplasări) şi a vehiculelor în cadrului sistemului de transport”. Totuși, Modelul Național de Transport a fost realizat cu cifre și date la nivelul anului de referință 2010, bazându-se doar pe prognoze pentru anii ulteriori. Între timp, noi date oficiale de trafic au fost centralizate și cade în sarcina autorităților de la drumuri să actualizeze Modelul Național de Transport.

Ce înseamnă întârzierea de jumătate de an a contractelor? Practic, dacă totul merge șnur în rest și nu apar alte probleme pe parcurs, mai ales la etapa de proiectare propriu-zisă, licitațiile pentru execuție ar putea veni abia din 2021, iar contractele semnate undeva în 2022. Apoi vor urma lucrările: 24 de luni, cel mai probabil.

„Cu alte cuvinte, din trim II/III al anului 2021, avem posibilitatea de a licita lucrari de EXECUTIE la autostrada Moldovei/A7. Si posibil din trim I 2022 sa avem desemnati castigatori la A7 iar din trim IV 2023/ trim I 2024 sa putem circula pe primii kilometri de autostrada din A7 (fara a lua in calcul centura Bacaului)!”, scrie Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVA), care recomandă ca primii km de autostradă din A7 să fie pe relația Bacău-Pașcani pentru a avea conectivitate cu A8.

Potrivit Moldova vrea Autostradă, situația contractelor pentru SF și Proiect Tehnic pe Autostrada Moldovei este următoarea:

1. Tronsonul Ploiesti-Buzau (65 km)

Etapa de lucru: Elaborare SF (Studiu de Fezabilitate) + PT (Proiect Tehnic)

Proiectant: Consitrans SRL

OIL (Ordin de incepere a lucrarilor): 11.2018

Termen elaborare SF+PT : 24 luni

Termen finalizare: 11.2020

Prelungire act aditional : 6 luni

Motiv prelungire contract: lipsa finalizarii si validarii modelului national de transport

Termen actualizat de finalizare: 05.2021

Stadiu proiect: AMC (Analiza Multi-criteriala) este in lucru

2. Buzau-Focsani (71km)

Licitatie pentru SF+Pth

Proiectant: Consitrans SRL

OIL (Ordin de incepere a lucrarilor): 11.2018

Termen elaborare SF+PT : 24 luni

Termen finalizare: 11.2020

Prelungire act aditional : 6 luni

Motiv prelungire contract : lipsa finalizarii si validarii modelului national de transport

Termen actualizat de finalizare: 05.2021

Stadiu proiect: contractul este in lucru

3. Focsani-Bacau (>100 km)

Licitatie pentru SF+Pth

Proiectant: Consitrans SRL

OIL (Ordin de incepere a lucrarilor): 01.2019

Termen elaborare SF+PT : 24 luni

Termen finalizare: 01.2021

Prelungire act aditional : 3 luni

Motiv prelungire contract: nefinalizare AMC/discutii cu uat Adjud

Termen actualizat de finalizare: 04.2021

Stadiu proiect: AMC (Analiza Multi-criteriala) este in analiza la CNAIR/Jaspers

4. Bacau-Pascani (82 km)

Licitatie pentru SF+Pth

Proiectant: ACCIONA INGENIERIA SA

OIL (Ordin de incepere a lucrarilor): 02.2019

Termen elaborare SF+PT : 24 luni

Termen finalizare: 02.2021

Prelungire act aditional : 6 luni

Motiv prelungire contract: lipsa finalizarii modelului national de transport

Termen actualizat de finalizare: 08.2021

Autostrada sau drumul expres va avea menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din Moldova și care în prezent se desfașoară pe DN2, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de catre șoferi drept încă o bandă de circulație – unul din drumurile naționale cele mai periculoase după numărul de accidente.

De la Pașcani mai departe drumul de mare viteză ar trebui să se continue spre Nord pe relația Pașcani-Suceava-Siret, însă aici, în ciuda tuturor promisiunilor, Compania de Drumuri încă nu a lansat vreo licitație pentru documentație sau pentru proiect tehnic.

Fluxurile de trafic rutier in Romania (la nivelul anului 2011) – Sursa: Master Planul General de Transport:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro