Sari direct la conținut

Amânarea ratelor la credite: Patru modificări față de proiectul inițial

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Hotărârea de Guvern privind procedura de amânare a ratelor la credite încă nu a apărut în Monitorul Oficial, deși a fost adoptată de Guvern. Au intervenit unele modificări față de proiectul pus inițial în dezbatere, conform reprezentanților Ministerului Finanțelor.

Patru modificări față de proiectul inițial

Potrivit informațiilor transmise HotNews.ro de Ministerul Finanțelor, sunt patru modificări importante față de varianta inițială.

1. A fost eliminată mențiunea că după data de 1 ianuarie 2021 clientul are posibilitatea de a obține o singură dată suspendarea obligațiilor de plată, existând posibilitatea de a depune mai multe cereri în condițiile respectării celorlalte criterii.

2. A fost eliminată mențiunea prin care băncile puteau modifica data de scadență lunară a ratei cu menținerea numărului total de 60 de rate lunare egale sau posibilitatea să acorde o perioadă limitată de grație la plata ratelor lunare, suplimentară celor 60 de rate lunare egale de plată a dobânzii, dar care nu va fi acoperită de scrisoarea de garanție de stat.

3. A fost eliminată mențiunea că în situația în care pe perioada celor 60 luni de eșalonare a plății dobânzilor, clientul va aplica pentru Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Perioada de eșalonare la plată a obligațiilor rămase corespunzător celor 60 luni de eșalonare a plății dobânzilor potrivit OUG 37/2020 se va prelungi corespunzător.

4. A fost modificată data de 30 martie 2021 în 31 martie 2021 până la care creditorul trebuie să transmită răspunsul debitorului, corelat cu prevederile din norma primară.

*Având în vedere aceste noutăți, reluăm textul recent publicat, modificând sau eliminând paragrafele respective. Dacă după publicarea în Monitorul oficial vom observa alte schimbări, revenim cu un nou text actualizat.

Cine poate beneficia

Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului ipotecar care îndeplineşte condiţiile de mai jos (vezi intertitlul CONDIȚIILE), persoana fizică ale cărei venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19.

Când trebuie transmisă solicitarea către bancă

Până pe 15 martie 2021, inclusiv.

Unde se transmite cererea

Pentru a beneficia de suspendare clienții trebuie să trimită băncilor solicitarea în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de bancă.

În cazul în care clientul nu poate transmite cererea prin unul dintre mijloacele menționate, acesta o poate formula pe cale orală, prin telefon, la un număr de telefon dedicat de pe pagina de internet a băncii, situație în care banca are obligația înregistrării convorbirii.

CONDIȚIILE

Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele ipotecare care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

• au fost acordate până la data de 30 martie 2020 inclusiv;

• data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei solicitării suspendării obligațiilor de plată;

• nu le-a fost declarată scadenţa anticipată până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;

• nu înregistrează restanțe la data solicitării suspendării obligației de plată.

Perioada de suspendare a ratelor

Perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate de către bănci se stabileşte conform opţiunii clientului şi este cuprinsă între minimum o lună şi maximum nouă luni.

Perioada maximă de nouă luni include și perioada suspendării efective a obligațiilor de plată în temeiul moratoriului legislativ instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului inițială și/sau perioadele de suspendare acordate în cadrul moratoriilor non-legislative, după caz.

La ce se va uita banca

Clientul va trebui să declare pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei, direct sau indirect, de pandemia COVID-19 şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului ca urmare a intervenţiei uneia/mai multora dintre următoarele cauze, fără a se limita la acestea:

• intrarea clientului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului

• concedierea clientului/membrilor familiei acestuia

• reducerea salariului clientului/membrilor familiei acestuia, plasarea clientului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19 şi altele asemenea.

(La ce se vor uita băncile în privința firmelor: Acestea trebuie să declare pe propria răspundere că le-au fost diminuate cu minimum 25% veniturile sau încasările medii lunare din ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată prin raportare la perioada similară din anii 2019/2020 şi se află în imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului).

Ce va face banca

Analizează solicitarea formulată de client, verifică încadrarea creditului în condiţiile prevăzute mai sus (CONDIȚIILE – acel intertitlu de mai sus) precum și la cele scrise mai sus (la ce se va uita banca).

În termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii solicitării complete, dar fără a depăși data de 31 martie 2021, comunică clientului decizia sa de aprobare/respingere a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor.

Decizia de aprobare conţine şi numărul de rate pentru care a fost solicitată de debitor şi aprobată suspendarea la plată şi se comunică debitorului în format letric sau prin poştă electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau declarate de către client creditorului ulterior încheierii contractului de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor, sau telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de debitor.

IMPORTANT: Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării beneficiarului se realizează fără încheierea de acte adiţionale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării complete.

În graficul de rambursare a creditului, revizuit după acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată, rata de dobândă se menţine la nivelul prevăzut în contractul de credit iniţial încheiat între client şi bancă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro