Sari direct la conținut

An bun pentru cultivatorii de cartofi din Harghita. Cât este recolta medie pe hectar și ce preț are la producători

HotNews.ro
An bun pentru cultivatorii de cartofi din Harghita. Cât este recolta medie pe hectar și ce preț are la producători

Producţia medie de cartofi obţinută în Harghita este una bună, în ciuda faptului că producătorii s-au luptat cu vremea nefavorabilă şi cu atacul de mană, dar există diferenţe mari de recoltă între parcele, în funcţie de zonă, soi, tehnologia folosită sau cantitatea de precipitaţii căzută, transmite Agerpres.

Directorul Direcţiei Agricole Harghita, Török Jenö, a declarat că recoltarea s-a efectuat pe aproximativ 42 la sută din suprafaţă, producţia medie fiind de 25,5 tone la hectar, apropiată celei obţinute anul trecut. Există însă diferenţe mari între parcele, producţia variind între 13 tone şi 40 tone la hectar, în funcţie de zonă, soi, tehnologie şi producător sau cantitatea de precipitaţii căzută.

Török Jenö a explicat că a fost un an complicat, cu precipitaţii abundente, care a îngreunat combaterea buruienilor şi atacului de mană, dar majoritatea producătorilor au reuşit să treacă cu bine peste aceste probleme şi să obţină producţii bune.

„Deşi era o perioadă critică, a plouat zilnic şi s-a intrat mai greu pe parcele, am trecut peste ea destul de bine, 80% dintre producători reuşind să combată atacul de mană, iar pagubele au fost mai mici decât anul trecut. (…) Producţia de cartofi este bună, aproape ca cea de anul trecut, şi calitativ destul de bună, dar în anumite zone, în Ciucul de Jos şi nu numai, din cauza intrării cu tractoarele în timpul vegetaţiei, la ierbicidat, la combaterea bolilor, dar şi din caza cantităţilor mari de precipitaţii căzute, s-a tasat solul şi acum se recoltează foarte greu cu combinele”, a precizat şeful Direcţiei Agricole Harghita.

Acesta a precizat că şi preţul cartofului este unul destul de bun şi ajunge până la 1,5 lei kilogramul, la producător.

„Un semn îmbucurător este preţul cartofului, destul de bun – acum la producător se vinde cu 1,2 până la 1,4 chiar 1,5 lei kilogramul. Contează şi faptul că ultimele vânzări la cartoful de vară în Lunguleţu (Dâmboviţa) şi Matca (Galaţi) s-au făcut la 1,2-1,4 lei kilogramul şi am auzit că au fost şi camioane din Polonia care duceau cartofi de la noi. Se pare că oamenii ţin la preţ, la ora actuală preţul este în formare, dar producătorii au cheltuit mult cu tratamentele şi anul trecut, şi anul acesta şi nu vor renunţa aşa de uşor la preţ. Şi se pare că nu va fi o presiune aşa de mare din Polonia, centrul Poloniei a suferit din cauza secetei”, a mai arătat Török Jenö.

În Harghita, cartoful reprezintă cultura de bază, fiind cultivat, în acest an, pe 7.500 de hectare. În ultimii ani, suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut destul de mult, din cauza preţurilor mici înregistrate la valorificarea recoltei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro