Înainte de votul de mâine, 7 decembrie, am rugat-o pe Ana Ularu să spune ce înseamnă Bucureștiul pentru ea. După o viață și o carieră petrecute departe, actrița spune că Bucureștiul este acel punct fix:  „Orașul îmi rămâne constanta care mă liniștește, îmi reafirmă o apartenență, mă știe ca fiindu-mi acasă”. Și mai e ceva, spune ea. Este locul unde există Cișmigiul, parcul unde Ularu a crescut „și unde acum îmi îmi aduc copila să se joace și să își testeze fiecare aptitudine nouă”. 

• Un nou val, cel al tinerilor care nu conduc mașini „stupid de luxoase” primite de la părinți, „își revendică spațiile în București”, spune într-un interviu pentru HotNews, Ana Ularu, una dintre cele mai vizibile actrițe românce pe scena internațională. 

Născută în București și crescută într-o familie cu rădăcini artistice – e fiica scenografului Nicolae Ularu și a creatoarei de costume Carmen Mihaela Trifu -, Ana Ularu este o actriță cu o cotă internațională. A avut roluri în producții precum „Inferno”, alături de Tom Hanks, „Siberia”, alături de Keanu Reeves, în serialul american „Emerald City” sau în serialul românesc Netflix „Subteran”, a cărui acțiune are loc chiar în București. Ularu și-a construit un parcurs solid, departe de granițe, dar cu rădăcinile ferm ancorate în orașul în care s-a născut.

În interviul acordat pentru publicul HotNews, Ana Ularu vorbește despre București nu doar ca despre locul copilăriei, ci ca despre un spațiu care i-a modelat sensibilitatea ca profesionist și identitatea ca persoană.

O relație de tip iubire-ură cu orașul

Hotnews: – Este Bucureștiul un loc de iubit?
Ana Ularu: – Absolut, dar e iubire din aceea cu iz problematic, e cu patimă și nervi, cu apartenență și obișnuință, cu ritmuri comune și un pic de sindrom Stockholm. Glumesc, evident, dar cred că Bucureștiul, deși e doar o mini-metropolă  în comparație cu marile orașe ale lumii, exercită același tip de fascinație, de love-hate, de furie și haos și de momente de grație, când simți că ești în centrul lucrurilor și te-ai acordat într-un final cu orașul. 

Evident că pentru mine, născută și crescută aici, e inevitabil să îl iubesc, să fiu prizoniera unei colecții de amintiri și nostalgii din tot felul de grădini, străzi, teatre, școli, cafenele, librării, foste instituții de unde închiriam VHS-uri și unde îmi cheltuiam banii agonisiți de la Teatrul Mic ca să-mi mai cumpăr câte o casetă cu vreun album Tool sau Pearl Jam.

Exemplul de la „La Mița Biciclista”

– Are Bucureștiul ceva care să ne facă să trecem peste traficul bară la bară sau peste blocurile ridicate haotic prin cartierele de case vechi?
– Are o reînnoită perspectivă asupra eleganței sale vechi, își redescoperă straiele de duminică, ceea ce mie îmi sună perfect. Ce s-a întâmplat cu „La Mița Biciclista” a fost un fenomen cât se poate de important. În ultima vreme, văd din ce în ce mai multe restaurări făcute cu respect și atenție clădirilor superbe care au supraviețuit „sticlizării” și modernizărilor sinistre – cu termopane în toate culorile sau cu zugrăveli pestrițe și placă de marmură, iar asta mă bucură teribil. 

Încă sper, ca orice om care iubește un loc fără să aibă putere de decizie asupra lui, să revină mințile în capete și să se respecte chipul orașului, să nu se mai dea aprobări aiurea etc. 

„Generația noastră își revendică spațiile”

Bucureștiul are disonanțele și contrapunctele unei capitale, e viu, se întâmplă lucruri, apar locuri noi și incitante, generația noastră, asta de sorginte mai alternativă, care nu conduce mașini stupid de luxoase de la babaci, își revendică spațiile și își impune vitalitatea. 

Iar luxul care începe să se instaleze va impune un standard de care sincer, mă bucur. Lasă, mai bine să ceară consumerismul curățenie.

Dialog despre ce iubim la București

Înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei, HotNews a invitat publicul să se uite la București și altfel decât o facem deseori – să vedem nu doar ce ne nemulțumește la oraș, ci și ce are bun. Au vorbit despre București, scriitorii Radu Paraschivescu și Ioana Pârvulescu.

Citește și

INTERVIU. Radu Paraschivescu, înainte de alegerile din București: „Aș schimba un singur lucru la acest oraș”

Personalități din lumea culturală au răspuns la întrebarea: „Este Bucureștiul un oraș de iubit?”. „Absolut, dar e iubire din cea cu iz problematic, e cu patimă și nervi, cu apartenență și obișnuință”, crede Ana Ularu.

A crescut în Cișmigiu și își aduce fata în același loc

– Aveți o amintire sau o mică poveste reprezentativă pentru București?
– Întreaga mea viață se leagă de acest loc. Poate că Grădina Cișmigiu e un soi de centru la care simt că mă reîntorc, de la ciocolata și plimbările cu tatăl meu către atelierul lui de pictură când eram copil mic mic, la primele ore în care eram plimbați acolo în școala primară de către învățătoare, la primele chiuluri trase de la școală, cărți citite cu aer filozofic și țigări cumpărate la bucată fumate pe o bancă, la drumul către teatru și repetiții cu „Lolita”, la prânzurile luate în timp ce repetam la Bulandra, până la weekendurile de acum, când îmi aduc copila să se joace și să își testeze fiecare aptitudine nouă pe la locurile de joacă.

„A avut mereu șiretlicul și viclenia în arsenal”

– Există un „spirit” al Bucureștiului? Cum l-ați defini?
– Sigur. E o sumă a unei nobilimi răpuse, înlocuite, care se trezește din nou, se redescoperă, se redefinește, care a avut mereu șiretlicul și viclenia în arsenal, un supraviețuitor. Cu un pic de umor, Contele de Saint Germain.

Citește și

INTERVIU. Înainte de alegeri, „scriitoarea Bucureștiului” amintește că orașul a avut și primari excelenți, precum cel datorită căruia s-a născut expresia „La Bulivar, birjar! La Bulivar!…” / „Acest oraș are conștiință civică”

– Care credeți că este cea mai mare „bogăție” a Bucureștiului?
– Locuitorii lui care îl iubesc și îngrijesc, care îi curăță chipul de mizerie și insistă, uneori până la absurd, în a nu îl lăsa să decadă.

– Ce credeți că a avut valoros Bucureștiul și a pierdut în ultimii ani? Dar ce considerați că a câștigat?
– Nu mă pot gândi acum la ce s-a pierdut în ultimii ani. Mă bucur doar de ce câștigă. 

 „PIB-ul țării ar crește exponențial doar de la amenzi pentru parcări, depășiri de viteză legală”

– Ați călătorit prin toată Europa. Ce îi lipsește Bucureștiului în comparație cu alte capitale?
– Lipsesc reguli clare în care dacă ai parcat sau condus ca un idiot, în secunda doi apare cineva care te amendează. PIB-ul țării ar crește exponențial doar de la amenzi pentru parcări, depășiri de viteză legală etc.. 

– Cum v-a schimbat Bucureștiul de-a lungul vieții?
– Nu m-a schimbat orașul. Călătoriile mele, experiențele mele, viața trăită m-au modificat. Orașul îmi rămâne constanta care mă liniștește, îmi reafirmă o apartenență, mă știe ca fiindu-mi acasă. 

– Dacă ați putea schimba un singur lucru peste noapte în oraș, care ar fi acela?  
– Traficul, clar. Felul agresiv și efectiv criminal în care se conduce. Și aș repune pe picioare și cinematografe în afara mall-urilor, în clădiri frumoase, cu filme bune. Avem nevoie de astfel de săli de cinema dedicate în București.