Sari direct la conținut

ANAF modifică lista bunurilor cu risc fiscal ridicat pentru e-Transport / Va intra în vigoare din martie 2024

HotNews.ro
ANAF, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
ANAF, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

ANAF modifică lista bunurilor cu risc fiscal ridicat privind sistemul e-Transport (Radarul mărfurilor), deoarece ar fi observat evaziune fiscală la carne, crustacee, lactate, ouă, miere și altele.

Noua listă ar urma să intre în vigoare din 1 martie 2024. Momentan este vorba despre un proiect de ordin privind noua lista a bunurilor cu risc fiscal ridicat.

Cum arată lista produselor cu risc fiscal ridicat care va intra în vigoare de la 1 martie 2024

Carne și organe comestibile

Pești și crustacee, moluște și alte nevertebrate acvatice

Lapte și produse lactate; Ouă de păsări; Miere naturală; Produse comestibile de origine animală, nedenumite și necuprinse în altă parte

Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare

Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni

Băuturi, lichide alcoolice și oțet

Tutunuri brute sau neprelucrate; deșeuri de tutun

Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri „omogenizate” sau „reconstituite”; extracte și esențe de tutun

Produse care conțin tutun, tutun reconstituit, nicotină sau înlocuitori de tutun sau de nicotină, destinate inhalării fără ardere; alte produse care conțin nicotină destinate absorbției nicotinei în corpul uman

Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment

Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate

Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole

Fontă, fier și oțel

Ce amenzi sunt la e-Transport

Sunt mai multe tipuri de amenzi care se aplică. De exemplu:

Declararea în Sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri se pedepsește cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei în cazul persoanelor fizice sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice, precum şi confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.

Conducătorul vehiculului de transport este obligat să prezinte la solicitarea organelor competente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau Autorității Vamale Române documentele care însoțesc transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat. Dacă nu face asta, va fi sancţionat cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro