Sari direct la conținut

Analistii economici: Unele banci europene nu vor reusi sa treaca testele de stres

HotNews.ro

Analistii economici estimeaza ca unele banci europene nu vor reusi sa treaca testele privind rezistenta financiara ale caror rezultate vor fi publicate vineri, fiind sceptici ca aceste teste vor calma temerile de pe peitele financiare, potrivit AFP. Printre bancile care ar putea sa nu indeplineasca criteriile autoritatilor de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeana s-ar putea numara Banco Popolare, National Bank of Greece, EFG Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank, Postbank si Commerzbank.

Analistii bancii australiene Macquarie au intocmit o lista cu bancile care nu ar fi reusit sa treaca testele de stres, printre acestea fiind banca germana Postbank, Banco Popolare din Italia, banca portugheza BCP si cea spaniola Sabadell. De asemenea, pe aceasta lista mai sunt si bancile grecesti National Bank of Greece, EFG Eurobank, Alpha Bank si Piraeus Bank.

Reprezentantii Macquarie sunt de parere ca aceste banci nu vor satisface si nici macar scenariul de baza, care se bazeaza pe actualele prognoze macroeconomice ale Comisiei Europene.

Analistii bancii japoneze Nomura au prezentat bancile germane Postbank si Commerzbank printre cele care au picat testul, insa ultima dintre acestea a fost prezentata de media germana ca fiind printre cele care au trecut testul.

Candidatul din Germania cel mai des citat pentru un esec la aceste teste este banca detinuta de stat Hypo Real Estate. „Ceea ce aud despre HRE este plauzibil, dar sa asteptam rezultatele”, a declarat, miercuri, cancelarul german Angela Merkel.

In acelasi timp, banca britanica Barclays estimeaza ca bancile germane regionale detinute de stat si bancile de economii spaniole vor fi nevoite sa gaseasca finantare de zeci de miliarde de euro pentru a indeplini criteriile de rezistenta financiara.

Incertitudinea in legatura cu rezultatele testelor este mare in special pentru bancile nelistate, care nu sunt urmarite de analisti si care publica un numar limitat de date financiare.

Autoritatile de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeana vor testa in acest an rezistenta financiara a 91 de institutii de credit, de patru ori mai multe decat anul trecut, acestea reprezentand 65% din sistemul bancar european. Comitetul European de Supraveghere Bancara va analiza banci reprezentand cel putin jumatate din sectorul bancar al fiecarui stat. Astfel, vor fi testate 27 banci din Spania, 14 banci din Germania, sase din Grecia, cinci din Italia, cate patru din Franta, Olanda, Portugalia, Suedia si Marea Britanie, trei din Danemarca, doua din Austria, Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda si Luxemburg si cate una din Finlanda, Malta, Polonia si Slovenia.

Rezultatele vor fi publicate in data de 23 iulie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro