Sari direct la conținut

Analistii financiari-bancari: PIB-ul a crescut probabil in primul trimestru cu 0,6%. Vineri, INS va publica datele oficiale privind evolutia economiei

HotNews.ro

Rata trimestrială a PIB pentru trimestrul I al anului 2011 s-a situat probabil la 0,6% (estimările variază între 0,1% şi 1,1%), în timp ce rata anuală a fost de 0,2% (estimările variază între -1,1% şi 0,8%), se arata intr-un comunicat al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). Sondajul intern efectuat de ei arata ca pentru întregul an 2011, PIB ar putea creste cu 1,5% (estimările variază între 0,6% şi 3,9%). În consecinţă, se poate sesiza o îmbunătăţire a aşteptărilor faţă de cele exprimate la începutul acestui an (de +1,2%).

Pentru anul 2012, participanţii la sondaj se aşteaptă la o rată de creştere a PIB de 3,5% (estimările variază între 3% şi 4,5%). AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 70 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Vineri, INS va publica datele estimate privind evoluţia PIB în trimestrul I 2011. Conform procedurii, datele se transmit în dimineaţa zilei, cu embargou orar, devenind publice începând cu ora 10.00. Până la 13 mai 2011, toate statele membre ale Uniunii Europene transmit la Comisie (Eurostat), conform calendarului comunicatelor de presă al Oficiului, estimările semnal asupra PIB pe trimestrul I 2011, iar Eurostat publică în aceeaşi zi aceste estimări pe site-ul său.

Datele estimate sub formă de semnal (flash) au fost introduse în practica Eurostat ca urmare a cerinţelor utilizatorilor de date statistice din statele membre ale UE de a dispune de informaţii asupra PIB, ca indicator ce exprimă creşterea economică, la un interval mai scurt (în jurul a 45 de zile) faţă de termenul de publicare a datelor provizorii (75 de zile) de la sfârşitul perioadei de referinţă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro