Sari direct la conținut

ANALIZA Cine e de vina pentru eliminarea Romaniei de la Eurovision?

HotNews.ro
Cladirea TVR, Foto: TVR
Cladirea TVR, Foto: TVR

Eurovision nu va mai fi transmis de TVR si Romania nu va mai participa in concurs din cauza datoriilor acumulate de televiziunea publica fata de o asociatie internationala, potrivit unui anunt facut astazi. E o premiera si pentru TVR, si pentru Romania, si pentru Eurovision, si pentru asociatia internationala. Motiv pentru care unii dintre dumneavoastra vor dori sa injure. Pe cine?

In primul rand, cine si-ar dori sa injure pe seama Eurovision? Istoric, pe site-ul HotNews.ro materialele despre criza financiara a TVR nu atrag nici pe departe audienta altor articole in acelasi registru, dar care vizeaza societati comerciale private sau societati de stat. Aceasta, desi TVR are datorii enorme la bugetul de stat si are statutul de societate publica de interes national! La TVR se mai uita prea putini oameni, cu exceptia catorva emisiuni.

  • Dar la TVR, anul trecut, s-au uitat la Eurovision peste un milion de oameni, din care o treime din publicul comercial (18-49 de ani, de la oras, adica oameni care cumpara ce vad in reclame la TV). A fost unul din varfurile televiziunii pe 2015, alaturi de cateva evenimente sportive. Cu un an in urma, s-au uitat si mai multi romani. Si pe langa toti telespectatorii s-au bucurat si colegii de la munca – o sursa in plus de bascalie la cafeaua de luni dimineata, dupa concurs, multumita Voltajului, Traistariului, Paulei sau Cezarului care a performat sambata anterioara in concursul european. Si miile de angajati TVR, multi dintre care si-au facut de lucru, ultima data primavara aceasta, in jurul manowarului Ovidiu Anton. Si, pe langa toti cei de mai sus, politicienii care si-au facut campanie pe marginea evenimentului (caz 1, caz 2).

Sa injure guvernul? Guvernul e aratat acum cu degetul si de TVR – ai carei reprezentanti s-au repezit, vineri dupa-amiaza, la discutii cu Ministerul Finantelor – si de asociatia radiodifuzorilor publici europeni, EBU, fata de care TVR are datorii de milioane.

Dar guvernul nu are nicio autoritate asupra TVR, institutie aflata in subordinea Parlamentului. Orice sprijin acordat TVR ar ridica semne de intrebare – nu e cumva ajutor de stat? Nu ar insemna cumva preluarea de catre guvern, pe spinarea contribuabililor, a unei datorii de la un tert la bugetul de stat? Nu ar deschide poarta si altor datornici, sa ceara si ei acelasi lucru? Inca din iarna, actualul guvern tehnocrat a aratat ca nu prea are cum sa miste in privinta TVR, pentru ca nu intra sub aripa sa.

  • In conditii normale, guvernul ar avea, printr-o majoritate in Parlament, instrumentele pentru a promova masuri precum marirea taxei TV. Aceasta e o masura nepopulara pe care niciun partid, in ultimul deceniu si jumatate, nu a vrut sa si-o asume. Un guvern tehnocrat nu are absolut nicio sansa sa poata promova o asa masura, mai ales intr-un an electoral.

In urma cu cativa ani, fostul guvern Ponta a semnat un memorandum prin care datoriile TVR erau reesalonate. Dar memorandumul a fost folosit in scopuri politice si nu a mai fost respectat pana la capat, iar toata lumea a inchis pana la urma ochii. Angajatii TVR demisi prin restructurarile prevazute in memorandum incep acum sa revina in institutie, pe baza unor decizii in instanta. Sa fie injurat guvernul? Probabil, dar nu actualul guvern, ci, eventual, precedentul.

Sa injure TVR? TVR este in criza cu mult inainte sa apara primele gauri vizibile in buget. A avut parte de un management permanent controlat politic. Dar:

  • nu controlul politic a fost decisiv cand s-au cheltuit colosal de multi bani pe Champions League sau pe filme
  • nici cand s-au cheltuit bani pe mai multe masini decat era nevoie
  • nici cand a administrat prost resursele putine ramase la dispozitie
  • nici cand, in loc sa apeleze la profesionistii pe care-i mai are angajati a apelat la oameni din afara, cu rezultate subtiri de audienta
  • factorul politic nu a contat decisiv nici cand managementul a semnat contracte de munca impovaratoare dupa discutii cu sindicatele
  • nici cand TVR a ratat evenimente de interes public major, ceea ce a insemnat ca tot mai multi oameni s-au intrebat de ce sa mai plateasca taxa TV si altii s-au dus sa urmareasca evenimentele pe alte canale. Si-asa se duce audienta generala, tot asa se subtiaza si banul din publicitate.

E de injurat managementul TVR, vechi, nou sau viitor? Foarte probabil. Dar de obicei managementul se schimba cu seful, anume cu presedintele-director general si consiliul de administratie, care sunt numiti de Parlament.

Sa injure lumea Parlamentul? Parlamentul a lasat aproape neschimbata, in punctele esentiale, legea de functionare a TVR si a radioului public, o lege complet depasita, datand din 1994.

Parlamentul a evitat permanent discutii de substanta privind finantarea TVR (exemplu: taxa radio-TV, cea mai mica din Europa, ramasa nemodificata de 13 ani si care, ultima data, a fost micsorata, nu marita). Parlamentul a blocat permanent initiativele politice (foarte putine) si cele ale societatii civile (foarte multe) de depolitizare a institutiei. Si tot Parlamentul, prin votul membrilor sai, blocheaza de cateva saptamani, acum, numirea unui nou presedinte-director general la TVR.

Merita injurat Parlamentul? Probabil. Dar nu Parlamentul, ca institutie, produce aceste blocaje. Votul nu e al Parlamentului, ci al politicienilor care-l formeaza.

Sa fie injurati politicienii? Un singur politician (fost PDL) a incercat in ultimii 10 ani sa produca o schimbare a legii pentru depolitizarea TVR. Nu i-a reusit. S-au opus si colegii din PSD, si cei din PNL, si cei din propriul partid.

Parlamentarii, indiferent de culoarea politica, i-au demis prin vot pe toti presedintii TVR din ultimii 15 ani sau, dupa caz, au determinat demisia acestora, pentru ca se schimbase majoritatea parlamentara sau din alte motive politice. Multumita parlamentarilor, niciun presedinte TVR, din 2000 incoace, nu si-a dus la capat mandatul.

  • Parlamentarii si partidele lor au refuzat permanent sa modifice legea pentru indexarea taxei (masura nepopulara, cu atat mai mult cu cat interesul publicului pentru TVR scadea constant), pentru a descarca TVR de poveri precum intermedierea banilor de la buget catre Radiocom, pentru a alinia fiscalitatea in cazul Televiziunii publice romanesti la cea aplicata televiziunilor publice europene sau celor comerciale (eliminarea unor scutiri TVA, diminuarea contributiei la Consiliul National al Cinematografiei etc.).
  • Politicienii sunt cei care si-au numit reprezentantii in Consiliul de Administratie de la inceput pana acum, asigurandu-se ca TVR ramane in maini politice si ca deciziile mari – precum diversele achizitii costisitoare, decise de CA – raman la latitudinea politicienilor, daca acestia au vreun interes.
  • Tot politicienii blocheaza acum, cand TVR e in pragul colapsului si nu mai poate sa mearga nici macar la Eurovision, numirea unui nou presedinte pentru televiziune. De cateva saptamani dureaza acest blocaj, chit ca TVR avertizeaza de multa vreme ca risca sa nu mai poata plati datoriile la stat, la EBU sau la altii. Motivul? PSD si aliatii sai vor intrarea TVR in insolventa, celelalte forte reprezentate in CA nu vor asa ceva, sustinand cu argumente politico-sindicaliste ca, sub control politic, insolventa poate fi un nou mijloc de abuzare a televiziunii. Cand „ceilalti” au propus, printr-un vot la limita, un presedinte, parlamentarii l-au respins. O data si inca o data. Pana nu a mai fost propus nimeni: la ultimele doua sedinte ale CA, nu a mai fost cvorum.

Sa-i injurati, atunci, pe politicieni? Daca da, pe care, mai precis? Cine merita prioritate?

Pana una-alta, posibilitatea ca TVR sa revina la Eurovision, anul acesta, „este practic exclusa”, cu toate presiunile actuale pe Guvern

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro