Sari direct la conținut

ANALIZA Romania consecventa in clasamentul DESI 2017

HotNews.ro
Nicolae Oaca, Foto: Hotnews
Nicolae Oaca, Foto: Hotnews

In 3 martie 2017, Comisia Europeana a publicat DESI 2017, indexul pentru economia si societatea digitala al tarilor membre UE aferent anului 2017, in care Romania isi pastreaza cu consecventa pozitia din anii trecuti. In clasamentul UE dupa indexul compozit DESI2017 Romania ocupa cu consecventa locul 28, ultim, rezultat al prestatiilor la toti cei cinci indicatori. Trebuie sa fie si o tara ultima – nu pot fi toate pe primul loc!

Indexul DESI 2017

Indexul DESI este unul compozit format din cinci indicatori – conectivitate (utilizarea accesului de banda larga la punct fix sau mobil, viteze, tarife), capital uman (utilizare internet, competente digitale de baza si avansate), folosire internet (utilizarea continutului de catre cetateni, comunicare si tranzactii on-line), integrarea tehnologiei digitale (digitizarea afacerilor si e-commerce) si servicii publice digitale (eGuvernare).

In clasamentul UE dupa indexul compozit DESI2017 Romania ocupa cu consecventa locul 28, ultim, rezultat al prestatiilor la toti cei cinci indicatori. Trebuie sa fie si o tara ultima – nu pot fi toate pe primul loc!

Nici evolutia din ultimii ani nu este una deosebita, pozitia din anul 2014 influntand decisiv aceasta evolutie si pozitia din acest an, alaturi de evolutii recente timide.

Evolutia acestui indice compozit incepand cu anul 2014 nu este una deosebita, Romania parand a se distanta in coada clasamentului.

1. Conectivitate

Comunicatul Comisiei Europene arata ca 74% din locuintele europene sunt conectate la Internet, din care peste o treime la viteze foarte mari. Numarul abonamente de mare viteza a crescut cu 74% in ultimii doi ani, iar retelele mobile 4G acopera, in medie, 84% din populatie.

Conectivitatea este indicatorul la care Romania are cea mai buna performanta si clasare dintre toti cei cinci indicatori ai indexului compozit – locul 21 in 2016 si, in scadere, locul 22 in 2017. O contributie importanta la aceasta clasare o are proportia ridicata de abonamente la servicii de mare viteza la punct fix, Romania clasandu-se pe locul 2 atat in 2016 cat si in 2017, rod al retelelor de mare viteza construite de operatorii nostri.

Deasemenea, din ce in ce mai multe persoane utilizeaza serviciile mobile de mare viteza. Desi spectrul disponibil este in crestere, acoperirea retelelor fixe si mobile (4G) de mare viteza ramane una dintre cele mai scazute din UE.

Evolutia din ultimii ani nu da speranta unei recuperari spectaculoase.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro