Sari direct la conținut

Analiza WBS: Bursa de pe Wall Street a crescut marti, dupa publicarea datelor privind constructiile de locuinte noi

HotNews.ro

Constructiile de locuinte noi au crescut in mod neasteptat in februarie, intrerupand cea mai lunga serie de scaderi din ultimii 18 ani. Numarul acestora a fost de 583.000, o crestere anualizata de 22% fata de luna ianuarie, contributia cea mai importanta provenind de la proiectele de blocuri de apartamente.

Efectul anuntului, facut de Departamentul Comertului, a fost o crestere semnificativa in sectoarele de constructii, materii prime, energetic si financiar, alimentata de speranta ca scaderea ultimilor ani din sectorul imobiliar ar putea sa se apropie de sfarsit.

Preturile de productie au crescut cu 0.1% in februarie, valoarea cresterii excluzand alimentele si combustibilul („core prices”) fiind de 0.2%. Comparativ cu februarie 2008, preturile de productie au scazut cu 1.3%, iar preturile „core” au crescut cu 4%. Nivelul preturilor de productie este una din masurile folosite de oficialitatile SUA pentru evaluarea nivelului inflatiei. Oficialii Rezervei Federale apreciaza in prezent ca nivelul inflatiei, desi extrem de scazut, nu risca sa devina negativ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro