Sari direct la conținut

Analiza WBS: Indicii BVB au inceput saptamana cu evolutii predominant negative

HotNews.ro

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au inceput saptamana cu evolutii predominant negative, minimele zilei inregistrand scaderi de aproximativ jumatate de procent fata de valorile de la finalul saptamanii trecute. Indicele BET-FI a avut astazi cea mai mare volatilitate, osciland intre o crestere de 0.44% si o scadere de -0.88% pentru a incheia ziua cu un avans de 56.87 de puncte (+0.25%) pana la 22703.64 de puncte.

Indicele BET a suferit cea mai mare scadere procentuala a zilei, de -0.31%, datorita in principal evolutiilor negative inregistrate de actiunile Banca Transilvania (-0.69%) si OMV Petrom (-0.59%). Titlurile Petrom au influentat semnificativ si evolutia indicelui energetic BET-NG, compensand efectele pozitive ale cresterii cu 4.27% a actiunilor Oil Terminal; declinul net al indicelui BET-NG a fost astazi de 1.13 puncte, sau 0.15% din valoarea de inchidere de vineri.

Valoarea tranzactiilor cu actiuni s-a mentinut la cote reduse, sectiunile BVB si RASDAQ totalizand, respectiv, 7.07 milioane de lei si 450 de mii de lei. Pe piata futures a sectiunii BVB s-au tranzactionat contracte EURRON cu scadente in septembrie si decembrie in valoare de 261 de mii de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro