Analiza WBS: Indicii BVB au incheiat ultima sesiune de tranzactionare a anului 2010 cu evolutii pozitive
Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat ultima sesiune de tranzactionare a anului 2010 cu evolutii pozitive, venite predominant in a doua jumatate a zilei dupa ce in prima parte variatiile fata de nivelurile de referinta au fost minore.
Indicele BET-FI al societatilor de investitii financiare a realizat din nou cea mai importanta crestere procentuala, apreciindu-se cu 2.53% pana la 21980.58 puncte, putin sub maximul zilei de 21998.77 puncte.
Indicele energetic BET-NG a avansat cu 1.11%, ajutat de avansul realizat de actiunile Transgaz (+1.82%) si Rompetrol Rafinare (+2.50%). Indicele BET a crescut la randul sau cu 0.94% pana la 5268.61, actiunile Banca Transilvania (+1.82%) aducand alaturi de cele TGN principala contributie pozitiva la aceasta evolutie.
Valoarea tranzactiilor cu actiuni de pe sectiunea BVB a fost astazi de 11.2 milioane de lei, in timp ce pietele de produse structurate si unitati de fond au totalizat 304, respectiv 101 mii de lei. Pe sectiunea RASDAQ valoarea tranzactiilor cu actiuni a fost de 588 de mii de lei.