Sari direct la conținut

Analiza WBS: Indicii BVB au realizat o noua zi de crestere

HotNews.ro

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au realizat astazi o noua zi de crestere, avansand temporar cu peste un procent in debutul sesiunii si corectand apoi cresterile la aproximativ jumatate din cresterea maxima a zilei si evoluand practic stationar pentru restul sedintei de tranzactionare. Indicii BET (+0.57%) si ROTX (+0.81%) au realizat cele mai mari cresteri procentuale ale zilei, in urma avansului realizat de actiunile Erste Group Bank (+1.43%), OMV Petrom (+1.27%) si BRD (+1.03%).

Indicele BET-FI s-a apreciat cu doar 0.36% pana la 23915.64 dupa ce doar doua dintre cele cinci componente ale sale au incheiat ziua in crestere (SIF5 Oltenia +1.75%, SIF2 Moldova +0.63%). Indicele energetic BET-NG a avansat la randul sau cu doar 0.35%, aprecierile actiunilor OMV Petrom si Oil Terminal (+4.28%) fiind partial compensate de scaderea suferita de Transelectrica (-0.95%).

Valoarea tranzactiilor cu actiuni de pe sectiunea BVB a scazut astazi la 12.93 milioane de lei, iar piata de produse structurate a totalizat 262 de mii de lei. Pe sectiunea RASDAQ s-au inregistrat tranzactii cu actiuni in valoare de 441 mii de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro