Sari direct la conținut

Analiza WBS: Indicii europeni au scazut

HotNews.ro

Indicii bursieri europeni au scazut astazi, piata de capital suferind o corectie dupa cresterile mari inregistrate ieri. Desi rezultatele trimestriale anuntate astazi de companiile americane au fost in general peste asteptari, datele privind noile constructii de locuinte in SUA au cantarit mai mult in evolutia pietei.

Numarul noilor constructii a scazut in septembrie, fapt cauzat in mare parte de apropierea de finalul perioadei in care cetatenii americani ce vor sa isi cumpere o prima casa primesc o scutire partiala la plata taxelor.

In Germania, indicele preturilor de productie a scazut in luna septembrie cu 0,5% fata de luna anterioara si cu 7,6% fata de aceeasi luna a anului trecut. Scaderea este mai mare decat estimarile analistilor, care prevedeau in medie o depreciere lunara de 0,1% si una anuala de 7,1%. La Londra, actiunile Barclays au scazut cu 4,8% dupa ce fondul suveran al statului Qatar a vandut 379 milioane actiuni ale bancii, ramanand totusi cel mai mare actionar.

Autonomy Corp, al doilea producator britanic de software ca vanzari, a anuntat un rezultat trimestrial sub propriile estimari, actiunile Autonomy scazand cu 8,65%, cea mai slaba evolutie dintre componentii indicelui DJ Stoxx 600.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro