Analiza WBS: Pietele europene au realizat astazi cele mai mari cresteri zilnice din ultima luna
Pietele europene au realizat astazi cele mai mari cresteri zilnice din ultima luna, investitorii reactionand pozitiv la indicatiile din sedinta FOMC privind disponibilitatea bancii centrale americane de a relua masurile de „quantitative easing” in cazul unei evolutii economice nesatisfacatoare.
In paralel, bondurile guvernamentale europene au corectat cresterile din ultima perioada, fiind afectate negativ de comentariile reprezentatului german in Consiliul Bancii Centrale Europene privind necesitatea ca BCE sa isi intrerupa programul de achizitie de obligatiuni si sa isi pregateasca un plan de incepere a retragerii masurilor de stimulare economica.
Inflatia din Franta a crescut in septembrie mai mult decat in luna anterioara, indicele preturilor de consum avansand cu 1.8% fata de o crestere de 1.6% in august. Cresterea a fost alimentata in principal de evolutia preturilor la energie, compensata partial de scaderea preturilor la alimente.
Cererile pentru ajutor de somaj din Marea Britanie au crescut in septembrie pentru a doua luna consecutiv, avansul de 5300 depasind asteptarile de 4500 ale analistilor. In paralel, cresterea din august a fost revizuita de la 2300 la 3800.