Anca Dragu: Niciun partid nu a propus vreun înlocuitor pentru Renate Weber la funcția de Avocat al Poporului
Preşedinta Senatului Anca Dragu a afirmat, întrebată cine ar putea să o înlocuiască pe Renate Weber în funcţia de Avocat al Poporului, că niciun partid nu a avansat, până în prezent, vreo propunere, relatează News.ro.
”Da, am avut această discuţie şi am avut punctul pus pe ordinea de zi în Biroul permanent. Nu este niciun secret, s-a discutat public despre schimbarea Avocatului Poporului care probabil că nu reflectă chiar interesele poporului”, a declarat Anca Dragu, întrebată duminică seară la Antena 3 dacă Avocatul Poporului va fi schimbat după ce va fi adoptat bugetul pentru 2021 în Parlament.
Chestionată cine ar putea să o înlocuiască pe Renate Weber, preşedinta Senatului a răspuns: „Nu au fost discuţii, nu avem propuneri, de fapt nu au fost avansate propuneri din partea niciunui partid în acest moment”.
Pe 17 februarie, Avocatul Poporului Renate Weber a declarat recent că nu i-au fost comunicate reproşurile care i se aduc şi a precizat că revocarea sa poate fi făcută doar pentru încăţcări ale Constituţiei şi legilor.
În cazul revocării, Renate Weber a spus că ia în calcul „mai multe aspecte”, referindu-se la faptul că nu are nicio cale de atac cu privire la acest demers.
„Revocarea Avocatului Poporului se face numai pentru încălcări ale Constituţiei şi legilor. Adică nici măcar nu e vorba de o analiză a activităţii în general. Noi am trimis raportul nostru de activitate ca în fiecare an la Parlament. M-aş bucura foarte mult să avem o înâlnire în plenul Parlamentului şi să discutăm activitatea acestei instituţii. Dar care sunt acele situaţii în care eu aş fi încălcat Constiuţia şi legile? Sincer vă spun, nu le ştiu, nu mi-au fost communicate”, a afirmat Weber, la Antena 3.