Ancheta de conjunctura a INS: Managerii estimeaza cresterea activitatii din industrie, comert, servicii si constructii in urmatoarele trei luni
Activitatea din industria prelucratoare, comertul cu amanuntul, servicii si constructii va creste in perioada mai-iulie, potrivit opiniilor managerilor unor societati comerciale intervievati de Institutul National de Statistica (INS). De asemenea, acestia estimeaza ca in perioada urmatoare numarul de salariati va creste in constructii si se va mentine stabil in celelalte sectoare economice.
Cresterea moderata a preturilor se mentine in industria prelucratoare
Managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +13%). In ceea ce priveste numarul de salariati se estimeaza o relativa stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucratoare. Pentru unele dintre activitati se va inregistra o tendinta de scadere mult mai accentuata decat pe total: fabricarea altor mijloace de transport, metalurgie, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului (solduri conjuncturale -23, -22 si -19%).
Pentru preturile produselor industriale, se prognozeaza o crestere moderata a acestora in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +12%).
Numarul de salariati va creste in constructii
In constructii, in urmatoarele trei luni, se va inregistra o crestere atat a volumului productiei (sold conjunctural +24%), cat si a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural +18%). Managerii estimeaza crestere moderata a numarului de salariati (sold conjunctural +11%), aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile mari, cu 249 – 500 salariati.
In ceea ce priveste preturile lucrarilor de constructii, se preconizeaza o crestere a acestora (sold conjunctural +16%).
Vanzarile de marfuri vor creste in comertul cu amanuntul
In mai, managerii din sectorul comertului cu amanuntul au estimat o crestere moderata a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni (sold conjunctural +8%). Volumul total al vanzarilor de marfuri va avea tendinta de crestere (sold conjunctural +18%), in vreme ce volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri va inregistra un avans usor (sold conjunctural +11%).
Angajatorii prognozeaza, pentru urmatoarele trei luni, relativa stabilitate a numarului de salariati din acest sector (sold conjunctural +1%), dar si o crestere a preturilor de vanzare cu amanuntul(sold conjunctural +36%).
Sectorul serviciilor se mentine pe crestere
Conform estimarilor din luna mai, cifra de afaceri din servicii va cunoaste o crestere moderata (sold conjunctural +11%), iar numarul de salariati se va mentine stabil si in acest sector (sold conjunctural -2%).
Conform opiniei managerilor, preturile de vanzare sau de facturare a prestatiilor vor avea o tendinta de crestere (sold conjunctural +18%).
Aceste rezultate au fost obtinute prin intermediul anchetelor de conjunctura, in urma estimarilor facute de managerii intreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative in domeniul industriei prelucratoare (2.151 agenti economici), constructiilor (1.671), comertului cu amanuntul (2.110) si serviciilor (2.546). Marimea esantioanelor a fost stabilita astfel incat eroarea de estimare maxim admisa sa fie de +/-5% la nivel total sector.