Sari direct la conținut

Ancheta in Brasov dupa ce zeci de cornuri şi cutii cu lapte, expirate de anul trecut, au fost găsite aruncate pe un teren viran

HotNews.ro

Zeci de cornuri si cutii cu lapte, expirate de anul trecut si care ar fi trebuit sa fie distribuite prin programul „Lapte si corn”, au fost gasite aruncate pe un teren viran din cartierul brasovean Noua, scrie News. ro. Autoritatile au inceput o ancheta in acest caz.

Politia Locala din Brasov si Directia Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor au inceput o ancheta dupa ce autoritatile au fost anuntate de un brasovean ca pe un teren viran din cartierul Noua se afla un container plin cu cornuri si cutii de lapte.

Terenul pe care a fost gasit containerul se afla in apropierea Scolii generale numarul 9, reprezentantii unitatii de invatamant negand ca ar fi aruncat produsele respective.

La fata locului au mers comisari ai Garzii de Mediu Brasov pentru a ridica produsele, constatand ca acestea erau expirate de anul trecut. Totodata, ei au anuntat ca in zona vor fi amplasate panouri informative, pentru ca localnicii sa nu consume produse care ar mai putea fi aruncate pe terenul respectiv.

De asemenea, inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor au luat probe din cornuri si lapte, urmand sa stabileasca lotul si unitatea de invatamant de unde ar proveni produsele.

Si Politia Locala face o ancheta in acest caz.

„Am demarat o ancheta, impreuna cu Garda de Mediu si DSVSA. Se fac verificarile legale ce se impun. Daca autorul va fi indentificat, risca o amenda intre 500 si 2.000 de lei, in functie daca este persoana fizica sau juridica”, a declarat Anca Lautaru, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Brasov.

Terenul pe care au fost gasite produsele este privat, urmand ca autoritatile sa stabileasca daca proprietarul acestuia le-a aruncat sau altcineva.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro