Sari direct la conținut

Andreea Vass, consiliera lui Boc, la RFI: Crestem taxele, reducem salariile sau trecem la concedieri. PIB-ul in trimestrul II: -9%

HotNews.ro

Perspective sumbre pentru economia romaneasca. Executivul ar putea creste anumite taxe sau chiar reduce salariile bugetarilor. O spune la RFI Andreea Vass, consilierul premierului Emil Boc.

„Ceea ce ramane sub semnul intrebarii tine de reforma administratiei publice, unde avem de ales intre trei optiuni: ori vom creste taxele pentru a colecta mai multe venituri bugetare, ca sa reusim sa acoperim cheltuielile, ori diminuam numarul de angajati in aparatul public, ori diminuam salariile in acest domeniu”, a declarat miercuri Andreea Vass.

Consilierul premierului Emil Boc precizeaza insa ca, deocamdata, nu s-a luat o decizie ferma intr-un sens sau altul. „Niciuna dintre cele trei solutii nu a fost transata definitiv, se regasesc pe masa de lucru a Guvernului”, spune Andreea Vass.

Consilierul prim-ministrului mai afirma ca trimestrul doi al acestui an ar putea avea o contractie extrem de puternica, de pana la minus noua procente.

In orice caz, Guvernul va fi capabil sa plateasca salariile si pensiile pe fondul crizei, mai declara Andreea Vass. „Salariile, pensiile vor fi platite fara doar si poate. Salariile, pensiile, repet, sunt protejate”, asigura consilierul premierului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro