Andrei Baciu, MS: În Bucureşti a început vaccinarea angajaţilor a două mari companii/ De luni vor fi vaccinaţi angajaţii din restaurante şi hoteluri
Vaccinarea angajaţilor a două mari companii din România a început, vineri, în Bucureşti, a anunţat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Conform acestuia, companiile care doresc centre de vaccinare pot fi sprijinite cu personal medical, cu condiţia să anunţe şi să facă liste cu angajaţii care doresc să se imunizeze. Luni va începe vaccinarea pentru angajaţii din restaurante şi hoteluri, potrivit News.
„Astăzi, în Bucureşti, au demarat aceste activităţi (de vaccinare în cadrul companiilor – n.r.) la două companii mari, vorbim de BGS şi KFC. Companiile pot să-şi organizeze centrul de vaccinare în interiorul companiilor pentru angajaţi şi familiile acestora, tocmai pentru a creşte această accesibilitate, astfel asigurându-se o continuitate în desfăşurarea activităţilor”, a declarat Andrei Baciu, vineri seară, la Digi 24.
El a menţionat că autorităţile au discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru a se asigura că procedura prin care companiile îşi pot vaccina angajaţii este cunoscută de toţi.
„Luni mai este un eveniment nou pentru angajaţii din domeniul restaurantelor şi hotelier. Va fi tot în Bucureşti, este deja o listă de 500 de persoane, se va demara activitatea şi pentru acest domeniu. Este un restaurant, Hanul lui Manuc, dacă nu mă înşel, unde se va derula această activitate de vaccinare cu echipă mobilă de la Spitalul Universitar. (…) Practic sunt echipe mobile care se vor deplasa şi la alte entităţi şi operatori economici care nu au personal contractat pentru aceste activităţi”, a precizat oficialul din Ministerul Sănătăţii.