Andrei Plesu, la Digi24: "Televiziunea a devenit o prelungire a scarii de bloc"
„Televiziunea, uneori, pare un fel de amplificare a scarii de bloc. Exista televiziuni care seamana a scara de bloc”, a spus Andrei Plesu in emisiunea „Impartial”, de la Digi24. In plus, omul de cultura a mai vorbit despre politicienii romani, patriotism, Romania in Uniunea Europeana, regionalizare, dar si despre religie in contextul retragerii Papei Benedict al XVI-lea.
In stilul binecunoscut, Andrei Plesu a facut comentarii pitoresti despre o serie de aspecte ale vietii politice si ale peisajului media din Romania. Iata cateva dintre opiniile sale:
- „Politicienii, la noi, nu ofera un spectacol politic ci unul mai degraba sportiv, de distractie. Ce vedem la TV nu are legatura cu politica reala. Oamenii se ocupa de alte lucruri. La internatele de baieti, pe vremuri, era genul acesta de harjoneala, e o atmosfera ori de gradinita – nu e normal ca o tara sa isi permita la nivelul maxim tipul asta de joaca – despre tensiunile dintre Traian Basescu si Victor Ponta”.
- „Intre premier si presedinte e o relatie institutionala care trebuie sa mearga fara asperitate, astfel de situatii transforma tara intr-un fel de stadion pentru turniruri de care nu avem nevoie”.
- „Audienta fac stirile proaste, scandalurile, trivialitatile. Lucrurile astea grave indispun. Este grav pentru ca in felul asta se creeaza o deprindere de a nu reflecta asupra realitatii. La noi totul se trateaza intr-un stil electoral si personal. In general suntem pe front, asta e senzatia mea. Si gazetaria e una de front. Asta este. Nu mi-e foarte clar pentru ce se lupta. Aceasta atmosfera de front creeaza o tensiune in populatie care nu este igienica, nu e sanatos sa tii o populatie in starea de chibit si de parte a unui razboi.”
- „In Romania, nimeni nu se compromite pana la capat. Poate e un semn de relativism sanatos. Sunt trei valori care sunt in criza pe piata romaneasca: nu mai exista un minimal cult al rusinii, ceea ce vinde e nerusinarea si nesimtirea”.
- „Cultul respectului – suntem intr-o tara de sefi in care se poarta linguseala. Respectul cald si adanc nu exista. Lucrurile acestea sunt foarte periculoase pentru tara. Am senzatia ca suntem mereu dincolo de limite”.
- „Ceausescu face rating pentru ca e tratat la nivel de mica istorie. Televiziunea, uneori, pare un fel de amplificare a scarii de bloc. Exista televiziuni care seamana a scara de bloc. E grav ca acest tip de maruntire a problemei Ceausescu in fata unei generatii care n-a trait episodul banalizeza si amplifica ignoranta in legatura cu tema. Oamenii, cand vad ceva legat de Ceausescu, nu mai asociaza cu el suferinta ci vad in el un personaj curios al istoriei recente.”
- „Un program TV trebuie sa aiba de toate si entertainment. Nu trebuie sa ajungi intretinut de ceea ce se intampla pe ecran. Nu atat temele ar fi problema, sunt mai sensibil la oameni. As vrea sa vad alti oameni pe ecrane, vad de ani de zile aceleasi figuri. La o televiziune m-as astepta sa vad improspatate portretele.De ce il invitam pe Miron Cosma? Are vreo expertiza, stie sa ne spuna el ceva? In Germania n-am vazut nici la emisiunile cele mai jucause n-am vazut personaje care sa semene cu simpaticul Gigi Becali.”
- „Vreau o emisiune in care sa rad ca prostul. Altfel de umor iti livreaza un mare actor italian sau francez si altfel de umor imi livreaza niste baieti sau fete care au un stil de glume care isi gasesc locul in baruri de mana a treia. Suntem invadati de un periculos efort de omogenizare latenta. S-a ajuns la o entropie a valorilor in care ii injuram pe intelectuali, intelectualii injura poporul si se tinde catre un fel de nivelare in care toti se injura cu toti si al carui simbol e blogul.”
- „Am fost tara in care dezbaterea pre-aderare nu a existat. Aveam ideea ca, daca intram in Europa, o sa o ducem mai bine. Avem dezamagiri, avem demnitati, mandrii care nu isi au locul. Europa e mai mult decat lucruri tehnice.”
- „A vorbi despre Romania in ideea ca trebuie sa ne aratam distantele fata de Europa, nu e o forma de patriotism. O adevarata forma de patriotism e uitarea de sine, cati oameni de pe scena politica va dau senzatia ca au uitat de ei? Patriotismul nu e un fel de a lacrima pe tuica, la Craciun.”
- „Cantecul care se canta cu lacrimi in ochi, ‘Noi suntem romani’, e un caz unic in lume. Ce, crede cineva ca suntem altceva? E o chestie candida aproape, un fel de a racni in fata universului ca tu esti Nelu. Sunt forme candide care, daca inlocuiesc patriotismul adevarat atunci e grav.”
- „Sunt in Romania pentru votul obligatoriu. Daca tot am luat Constitutia de la belgieni putem sa luam si votul obligatoriu, adeptii unei persoane sau unui partid anumit sunt disciplinati, se duc la vot. Daca nu avem vot obligatoriu, avem votul zelosilor.”
- „Daca as fi Basescu, as fi mai ingrijorat de aia 11 milioane care n-au votat nimic. Daca n-am votul obligatoriu, nu stiu de ce nu au venit ei la vot. Nu stiu de ce exista aceasta reticenta. Cred ca ar fi un element de educatie democratica necesar.”
- „N-as avea nimic impotriva sa avem un presedinte cum are Germania. Am nelinisti cand ma gandesc ca s-ar putea sa avem un presedinte dat de majoritatile parlamentare. Daca n-ai convingeri, n-ai loialitati si atunci faci traseism.”
- „Gestul Papei imi inspira un foarte mare respect. E un act de curaj sa indraznesti un gest care nu s-a mai facut de atat timp, e un act de demnitate si responsabilitate. Faptul ca un om care a ajuns la o anumita varsta simte ca nu mai are calibru fizic de a face fata misiunii lui arata o smerenie extraordinara. E un om care stie ca in biserica orice ierarh este un slujitor. N-as vrea sa merg prea departe cu analogiile, dar ma intreb cati ierarhi au facut lucrul acesta la ortodocsi.”
- „Am aceasta presimtire sumbra ca sunt cateva institutii cu care noi am crescut si inevitabil se vor transforma sau disparea. Una dintre ele este cartea – este un obiect cu perspective neclare.”
- „Sensul invatamantului se modifica. Problema e nu sa creezi fiinte armonioase cultural ci sa creezi competente tehnice. Cartea va fi inlocuita cu ceva, nu vreau sa devin apocaliptic. Sunt sigur ca obiectul carte va fi reformat si regasit pe alt plan.”
- „Mi s-au deschis conturi pe Facebook, nu sunt eu ala. M-am integrat intr-o retea de bloguri, dar am o neliniste. Pe blog se sterge incet diferenta dintre autorul competent si cititorul diletant. E asta comunicare?”
Invitat la emisiunea „Impartial”, realizata de Luca Niculescu, Andrei Plesu a mai declarat ca ideea regiunilor e una care devine inevitabila, pentru ca „spre asta tinde gandirea administrativa a Uniunii Europene”.
„Regionalizarea, in sine, e o tema legitima. Dar felul in care ea se va realiza imi da nelinisti, pentru ca stiu marfa”, a spus Plesu.
Scriitorul si-a detaliat pozitia privind regionalizarea, insistand asupra pericolului unor dispute economice.
„Ma tem ca problema va fi transformata in Romania intr-o disputa subterana de tip economic. Daca regionalizarea va insemna o batalie pe sub masa intre diversi guvernatori locali, suntem pierduti. Vom avea o regionalizare artificiala, o regionalizare cu efecte lucrative numai pentru anumite personaje si care nu are niciun fel de suport in realitatea geografica, istorica, economica a tarii. Asta e pericolul”, a subliniat Andrei Plesu.